Galerie foto
Constructorul auto britanic Land Rover a apelat la ajutorul celebrului aventurier Bear Grylls cu scopul de a supune noul sistem Intelligent Seat Fold unui test ingenios.
Funcţia le va permite posesorilor noului model Discovery să configureze scaunele maşinii prin intermediul aplicaţiei InControl Remote de pe smartphone indiferent unde s-ar afla în lume. Iar compania s-a gândit să demonstreze că acest lucru este posibil chiar şi de la o înălţime de foarte mulţi metri.
Înainte de a sări din avion în compania a şase paraşutişti profesionişti şi a se deplasa cu o viteză de până la 200 km/h, Bear Grylls şi-a folosit telefonul mobil pentru a modifica setările scaunelor. Imediat după ce toţi au ajus cu bine la sol, ei au urcat la bordul unui prototip camuflat al noului Land Rover Discovery, despre care se ştie că va putea transporta şapte adulţi în condiţii extrem de confortabile.

