Galerie foto
Constructorul auto american Tesla anunţă că a luat decizia de a include un pachet de baterii de 100 kWh în linia sa de produse, oferta fiind valabilă atât în cazul sedanului Model S, cât şi în cel al crossover-ului Model X.
Clienţii pot comanda deja aceste noi versiuni poziţionate în vârful gamei şi vor intra în posesia lor începând din luna septembrie, notează Automotive News.
Model S P100D promite să ofere o autonomie de 507 km, cu aproximativ 72 km mai mult decât varianta P90D. În plus, atunci când este echipată cu pachetul opţional Ludicrous, maşina reuşeşte să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 2,7 secunde.
De cealaltă parte, Model X P100D garantează o autonomie de 465 km şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,1 secunde cu ajutorul modului de deplasare Ludicrous.
Preţurile noilor vehicule Tesla Model S P100D şi Model X P100D, echipate cu pachetul Ludicrous, pornesc de la 134.000 de dolari, respectiv 141.000 de dolari.

