Galerie foto
Fondatorul companiei americane Tesla Motors, Elon Musk, a anunţat pe Twitter că noul sedan entry-level Model 3 a înregistrat deja peste 267.000 de comenzi şi a depăşit astfel orice aşteptare. Toate persoanele care s-au înscris pe listă au achitat un avans de 1.000 de dolari pentru a intra în posesia maşinii ce va avea un preţ de pornire de 35.000 de dolari.
Agenţia Reuters informează că Tesla a încheiat un acord cu firma sud-coreeană LG pentru a crea ecranul tactil cu diametrul de 15 inch inclus în structura viitorului sistem de infotainment.
Elon Musk a mai precizat că Model 3 va fi echipat standard cu un sistem de tracţiune spate, însă clienţii vor putea opta şi pentru cea integrală.

