Jaguar confirma ca va lansa un model electric peste doi ani

Autoplay · martie 25, 2016 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto britanic Jaguar a anunţat că a demarat dezvoltarea unui vehicul cu sistem electric de propulsie pe care îl va oferi pe piaţă peste aproximativ doi ani.

Vestea a fost dată de directorul de design al companiei, Ian Callum, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Auto Guide, cu prilejul evenimentului de specialitate desfăşurat la New York. El a spus că Jaguar pregăteşte „o mare surpriză” pe care o va dezvălui peste doi ani, iar acea maşină nu se va deplasa cu ajutorul unui motor convenţional pe benzină.

Nu se ştie deocamdată dacă respectivul automobil se va baza pe o arhitectură complet nouă sau va utiliza o platformă existentă. În schimb, se presupune că va fi vorba despre o versiune electrică a unuia dintre modelele F-Type şi F-Pace având în vedere faptul că Jaguar a înregistrat recent denumirile „I-Type” şi „I-Pace”.