Opel ofera detalii suplimentare despre noul Astra Sports Tourer

Autoplay · martie 22, 2016 · Știri

Galerie foto

  • Spaţiu mai mare, greutate redusă: construcţie uşoară, inteligentă;
  • Confortabil, practic, inteligent: arhitectură nouă a scaunelor şi deschiderea hayon-ului printr-o mişcare de lovire;
  • Atletic, elegant, bine proiectat: designul unui viitor best-seller;
  • Rapide, puternice, eficiente: noua generaţie de motoare diesel şi pe benzină cu supraalimentare;
  • Ultramodern, conectat, sigur: Opel OnStar, noile sisteme IntelliLink şi IntelliLux LED.

Opel îşi continuă povestea de succes în clasa autovehiculelor compacte cu două modele noi: după lansarea de succes pe piaţă a versiunii cu cinci uşi a noii generaţii Astra cu câteva luni în urmă, varianta Sports Tourer aşteaptă acum cu nerăbdare în culise şi va fi prezentă în cadrul reprezentanţelor la primăvară. Opel a primit deja peste 130.000 de comenzi pentru variantele cu cinci uşi şi Sports Tourer.

Cel mai tânăr membru al generaţiei de autovehicule station wagon din clasa compactă urmează tradiţia pe care Opel a păstrat-o neabătut, în mod continuu încă de la introducerea primului Kadett A CarAvan, în 1963. Până în prezent, versiunile station wagon şi-au adus o contribuţie de 5,4 milioane la cifra vânzărilor de 24 de milioane a autovehiculelor Kadett şi Astra. Noul Astra Sports Tourer reprezintă a 10-a generaţie a versiunii compacte station wagon Opel. Acesta este echipat cu aceleaşi funcţii inovatoare ca şi varianta înrudită cu 5 uşi.

Astra Sports Tourer are la bază o arhitectură complet nouă şi uşoară, cu o greutate mai mică cu până la 190 kg faţă de modelul anterior. Având în vedere că modelul station wagon va fi echipat cu cea mai nouă generaţie de motoare, Astra Sports Tourer va fi mai puternic, mai agil şi mai distractiv de condus. Şi consumul de carburant a fost redus, un avantaj convingător pentru companii şi şoferii care caută modele station wagon practice şi reprezentative.

La fel ca varianta înrudită cu cinci uşi, modelul Astra Sports Tourer va fi disponibil cu Opel OnStar şi noile sisteme de infotainment IntelliLink, clienţii beneficiind de o ofertă ultramodernă şi cuprinzătoare în materie de conectivitate. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte numeroasele sisteme de siguranţă şi de asistenţă, alături de alte echipamente întâlnite până în prezent doar la autovehicule din clasele superioare. Şi nu în ultimul rând, noul Astra Sports Tourer va atrage toate privirile prin designul său elegant, suplu şi atletic. Aerodinamica şi interiorul reprezintă o dovadă clară a designului şi echipamentelor inteligente ale autovehiculului. Având un coeficient aerodinamic de 0,28, modelul Astra Sports Tourer este la fel de eficient ca versiunea cu cinci uşi. În plus, noul model are exact aceleaşi dimensiuni ca ale celui precedent, dar un interior mult mai spaţios. Ocupanţii pot beneficia de mai mult spaţiu pentru cap şi un spaţiu mai mare pentru picioare pentru locurile din spate, iar spaţiul de încărcare a fost mărit cu 80 de litri, având un volum total de 1.630 litri. În general, noul Astra Sports Tourer oferă în ansamblu mai mult confort, plus spaţiu în spate pentru trei scaune de copii. Toate acestea fac din Astra Sports Tourer un exemplu perfect de autovehicul confortabil de serviciu sau multifuncţional de familie, adecvat pentru utilizare zilnică.

„Noul Astra Sports Tourer şi noul Astra hatchback sunt două părţi ale aceluiaşi întreg. Ambele reprezintă un progres pentru Opel şi pentru clasa de autovehicule compacte. Alături de o conectivitate ultramodernă şi un design revoluţionar, versiunea station wagon se caracterizează printr-o eficienţă ridicată”, a afirmat Dr. Karl-Thomas Neumann, CEO al Opel Group. „Opel Sports Tourer este combinaţia perfectă între caracterul practic şi dinamism: mai mult spaţiu, greutate redusă şi, în plus, echipamente şi funcţii inovatoare şi inteligente, precum hayon-ul cu acţionare electrică care se închide şi se deschide automat printr-o uşoară mişcare de lovire cu piciorul. Aşa ar trebui să arate un autovehicul station wagon modern din clasa compactă”, a adăugat el.

Eficienţă maximă: design atletic cu spaţiu amplu

Noul Astra Sports Tourer impresionează prin aspectul său atletic. La fel ca versiunea înrudită cu 5 uşi, acesta duce filosofia de design Opel, „măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană”, la un nivel superior: eficient, uşor şi dinamic. Pe bara dublă, cromată, a grilei radiatorului, cu un design nou, este amplasat logoul Opel, iar farurile se contopesc cu grila radiatorului, formând o imagine unitară. Modelul Sports Tourer extinde liniile dinamice ale versiunii cu 5 uşi. Datorită liniei plafonului uşor înclinate, modelul station wagon pare mai lung – un efect amplificat de montantul C divizat. Partea din spate combină nivelul ridicat de funcţionalitate cu designul sportiv şi elegant. Astra Sports Tourer are o postură stabilă, solidă şi sigură – contururile puternice ale pasajelor roţilor din spate şi blocurile optice din spate divizate accentuează această impresie.

Noua generaţie a modelului Sports Tourer are aceleaşi dimensiuni ca cea anterioară, cu o lungime de 4.702 mm, o lăţime de 1.871 mm (cu oglinzile exterioare pliate) şi o înălţime de 1.510 mm, oferind totuşi un spaţiu mult mai amplu pentru pasageri şi bagaje. Şoferul beneficiază de un spaţiu pentru cap mai mare cu 26 mm, iar pasagerii din spate se pot bucura de un spaţiu pentru picioare mai mare cu 28 mm – două îmbunătăţiri convingătoare din punct de vedere al percepţiei spaţiului şi al confortului în timpul călătoriei. În plus, noul Astra Sports Tourer oferă spaţiu pe locurile din spate pentru până la trei scaune de copii, în funcţie de dimensiuni. Cele două locuri exterioare sunt echipate cu sistem de ancorare ISOFIX. În plus, poate transporta acum bagaje cu un volum de până la 1.630 de litri, datorită configuraţiei sale eficiente.

Inteligent şi flexibil: îmbunătăţiri ale spaţiului de încărcare utile pentru călătoriile zilnice

Opel oferă o noutate extrem de practică pentru noul Astra Sports Tourer, utilă pentru călătoriile dumneavoastră zilnice: pentru prima dată, hayon-ul poate fi deschis fără niciun fel de atingere sau fără a utiliza o telecomandă. În combinaţie cu funcţia de deschidere fără cheie, o simplă mişcare de lovire sub bara de protecţie spate este suficientă pentru a deschide hayon-ul. O altă mişcare de lovire sub bara de protecţie va determina închiderea acestuia. Sistemul inteligent poate detecta orice obstacol şi opreşte mecanismul într-o situaţie de urgenţă. Mai mult, hayon-ul poate fi în continuare deschis şi închis printr-un buton de pe partea şoferului, prin intermediul butoanelor din compartimentul pentru bagaje sau utilizând cheia cu telecomandă.

Pentru a mări volumul de încărcare, noul Astra Sports Tourer este echipat opţional cu scaune spate rabatabile în raport 40/20/40, pentru configuraţii mai flexibile ale spaţiului de încărcare. În plus, autovehiculul este prevăzut cu sistemul FlexOrganizer ce include şine laterale, plase de separare a încărcăturii şi diferite posibilităţi de fixare, precum şi cu o opţiune de depozitare sigură şi organizată a bagajelor transportate.

Construcţie uşoară + noua generaţie de motoare = plăcere unică în timpul conducerii şi consum redus de carburant

Fiecare componentă a autovehiculului Sports Tourer a fost concepută pentru un nivel ridicat de flexibilitate şi eficienţă. Acest lucru se observă atât în utilizarea eficientă a spaţiului, cât mai ales în greutatea redusă. Designul interior şi exterior compact şi carcasa uşoară au redus greutatea modelului station wagon cu până la 190 kg. Oţelurile rezistente şi ultrarezistente, modificările aduse punţilor faţă şi spate şi noul proces de producţie au contribuit la obţinerea acestui rezultat impresionant. Modelul de bază Astra Sports Tourer are o greutate de numai 1.188 kilograme (inclusiv şoferul), fiind astfel mai uşor decât până acum. Acest lucru are un efect pozitiv asupra agilităţii, confortului la rulare, consumului de carburant şi costurilor.

Portofoliul de motoare cu puteri între 70 kW/95 CP şi 147 kW/200 CP (consum de carburant şi emisii de CO2 în regim mixt: 6,2-3,5 l/100 km; 142-92 g/km) completează avantajele deja menţionate. Modelul Sports Tourer va fi propulsat exclusiv de motoare de ultimă generaţie. Toate motoarele pe benzină şi cele diesel, cu o cilindree între 1,0 şi 1,6 litri, îmbină eficienţa maximă cu reacţii excelente.

Un membru nou al portofoliului este motorul diesel vârf de gamă cu supraalimentare în două etape de 1,6 litri. Motorul extrem de compact 1.6 BiTurbo CDTI de 118 kW/160 cp generează un cuplu maxim de 350 Nm la 1.500 rpm. Superioritatea motorului cu sistem common rail este conferită de supraalimentarea secvenţială, în două etape. Un mic turbocompresor VGT (cu dimensiune variabilă a turbinei) este responsabil pentru reacţia exemplară, fără întârziere a turbinei în gama de turaţii scăzute. Modelul Astra Sports Tourer echipat cu motorul BiTurbo de 1,6 litri are nevoie de doar 8,1 secunde pentru a accelera de la 80 la 120 km/h. Acesta, pe lângă faptul că dezvoltă o putere mare, are şi un consum redus, iar în combinaţie cu transmisia manuală cu şase trepte de viteză, sistemul Start/Stop şi pneuri cu rezistenţă redusă la rulare, are nevoie de numai 4,1 litri de motorină pentru a parcurge 100 de kilometri (109 grame de CO2 per kilometru). Cu acest grup motopropulsor complet nou, oferta de motoare diesel din familia Astra a fost extinsă acum la patru niveluri de putere, toate având o cilindree de 1,6 litri: 70 kW/95 CP, 81 kW/110 CP, 100 kW/136 CP şi 118 kW/160 CP.

Gama de cinci motoare pe benzină disponibile pentru Astra Sports Tourer include modelul 1.0 ECOTEC Turbo cu injecţie directă, fabricat integral din aluminiu, şi modelul turbo de 1,4 litri, cu patru cilindri. Noua unitate turbo 1.6 ECOTEC cu sistem de injecţie directă, care va fi prezentată în premieră în cadrul IAA, este cel mai performant motor disponibil pentru Astra Sports Tourer. Unitatea turbo de 147 kW/200 CP cu injecţie directă generează un cuplu impresionant, de 300 Nm (cu funcţie de amplificare, consum de carburant şi emisii de CO2 în regim mixt: 6,0 l/100 km, 139 g/km, cu pneuri cu rezistenţă redusă la rulare).

Rentabil: calitate premium, cost total de proprietate scăzut

Cu toate acestea, eficienţa extraordinară propusă de noul Astra nu este legată doar de tehnologiile inovatoare privind trenul de rulare. Datorită metodelor ultramoderne de producţie și materialelor de înaltă calitate, nivelul de calitate este excelent – aspecte care au impact pozitiv asupra costului total de proprietate, criteriu cu privire la care noul Astra stabilește standardele în clasa sa. Valoarea reziduală prevăzută pentru modelul Astra Sports Tourer 1.4 ECOTEC Turbo cu injecţie directă CDTI Business va creşte cu până la aproximativ 7% pentru o perioadă de cinci ani şi peste 100.000 de kilometri parcurşi, asigurând proprietarilor o economie de până la 3.374 euro.

Modelul Astra Sports Tourer 1.6 CDTI Business cu putere de 81 kW/110 CP este şi mai bun, având o valoare reziduală prevăzută de 48,8% după o perioadă de trei ani, respectiv după 90.000 de kilometri parcurşi, cu aproape douăsprezece procente mai mare decât cea a modelului precedent. Proprietarii vor economisi astfel 3.391 euro. Astfel, noul Astra ajunge pe primul loc în tabelul cu costurile totale de proprietate – niciun concurent nu este mai atent la costuri sau mai economic. Caracteristicile atrăgătoare ale modelelor Business, împreună cu intervalele de service generoase, de 30.000 de kilometri, joacă un rol la fel de important ca şi reducerea consumului de carburant.

Tehnologii inovatoare: un nivel superior de siguranţă, confort şi conectivitate

Pe lângă motorul ultramodern, revoluţionar, noul Astra Sports Tourer stabileşte noi standarde în materie de siguranţă, infotainment şi confort. Iluminarea inteligentă cu matrice cu LED-uri IntelliLux LED® din dotarea noului Astra este o altă noutate absolută în segmentul de autovehicule compacte. Aceasta permite conducerea permanentă cu fază lungă cu funcţie anti-orbire în regim extra-urban şi dezactivează automat şi continuu LED-urile individuale la detectarea unor autovehicule care se deplasează din sens opus sau în faţa autovehiculului propriu. Zona din jurul sursei de lumină este pur şi simplu mascată, restul drumului rămânând puternic iluminat.

Sistemul revoluţionar sporeşte siguranţa activă a tuturor participanţilor la trafic, precum şi confortul şoferului la deplasarea pe timp de noapte la bordul modelului Astra Sports Tourer. Numeroasele sisteme inovatoare de asistenţă bazate pe ultima generaţie a camerei video frontale Opel Eye oferă o susţinere suplimentară şoferului – începând cu asistentul pentru recunoaşterea indicatoarelor rutiere, cu funcţii extinse şi precise, asistentul pentru menţinerea benzii de circulaţie, care corectează în mod activ traiectoria autovehiculului în caz de urgenţă şi până la sistemul de avertizare privind o coliziune frontală cu funcţie de frânare de urgenţă în caz de coliziune iminentă, care poate opri autovehiculul la viteze de până la 40 km/h.

Noul Astra Sports Tourer va fi disponibil, de asemenea, peste câteva luni echipat cu limitatorul de viteză adaptiv, pe bază de radar. Senzorii radar sporesc raza de funcţionare şi sistemul poate recunoaşte autovehicule aflate la distanţe de până la 150 de metri, adaptând viteza de deplasare în conformitate cu viteza de siguranţă selectată. Modelul Astra Sports Tourer echipat cu transmisie automată şi noul sistem de senzori va fi chiar şi oprit în traficul aglomerat.

Un alt element unic pentru segmentul de autovehicule compacte poate fi întâlnit la interior: Opel OnStar, asistentul personal de service şi conectivitate, este îngerul păzitor al şoferului şi celorlalţi pasageri. În plus, vor fi introduse două noi sisteme IntelliLink. Noua generaţie a sistemului de infotainment este compatibilă cu Apple CarPlay şi Android Auto.

În altă ordine de idei, şoferii care conduc în mod frecvent pe distanţe lungi se vor bucura de confortul suplimentar asigurat de noile scaune premium ergonomice certificate de AGR, cu reglarea suporturilor laterale, funcţii de masaj, memorie şi ventilaţie. Pasagerii de pe locurile din spate se pot aştepta, de asemenea, la un confort suplimentar, asigurat de funcţia de încălzire, disponibilă pentru cele două scaune exterioare.

În mod tradiţional, Astra Sports Tourer contribuie cu aproximativ 30% la vânzările înregistrate de modelul Astra în Europa. Principalii clienţi sunt şoferii autovehiculelor de firmă şi familiile care doresc să îmbine soluţiile practice pentru spaţiul de încărcare şi confortul maxim în timpul călătoriei. Cele mai mari pieţe pentru acest model station wagon versatil, care poate fi comandat începând din toamna trecută, sunt Germania, Marea Britanie şi Italia.