Galerie foto
Producătorul auto francez Renault a publicat pe internet o serie de imagini cu noua generaţie a modelului Scenic, al cărei debut este programat să se desfăşoare peste doar câteva zile, la Geneva.
În cadrul unui comunicat oficial, Renault precizează că în anul 1996 a pus bazele segmentului monovolumelor compacte în Europa, prin intermediul legendarului Scenic, iar cele trei generaţii ale maşinii au însumat până în prezent vânzări de aproape 5 milioane de unităţi.
Comparativ cu versiunea anterioară, noul Scenic dispune de o gardă la sol mai înaltă şi este echipat cu blocuri optice prevăzute cu tehnologia LED Pure Vision. El se va baza pe arhitectura CMF-C şi va împrumuta linia de motorizare de la noul Megane.
Detaliile complete vor fi dezvăluite de Renault pe 1 martie.

