Volvo anunta ca a vandut peste 500.000 de vehicule in 2015

Autoplay · ianuarie 8, 2016 · Știri

Galerie foto

Pentru prima dată în cei 89 de ani de existenţă, constructorul auto suedez Volvo a reuşit să livreze peste 500.000 de maşini într-un interval de 12 luni. Mai exact, clienţii săi au cumpărat 503.127 de automobile în 2015, cu 8% mai multe comparativ cu anul anterior.

Vânzările companiei au crescut cu 10,6% în Europa şi au însumat 269.249 de unităţi, adică 53,5% din volumul global înregistrat în 2015. De asemenea, livrările au consemnat un avans semnificativ – de 24,3% – pe piaţa din Statele Unite ale Americii şi au totalizat 70.047 de exemplare.

Un rol important în evoluţia mărcii Volvo din 2015 a fost jucat de noile modele XC90 (40.621 de unităţi) şi XC60 (159.617 unităţi). Se aşteaptă ca tendinţa să fie menţinută şi anul acesta, în special datorită sedanului premium S90, al cărui debut public va avea loc săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Detroit.