Nissan confirma producerea crossover-ului Kicks

Autoplay · ianuarie 7, 2016 · Știri

Galerie foto

Segmentul crossover-elor compacte se va îmbogăţi în acest an cu un nou membru, oferit de Nissan şi inspirat de conceptul Kicks, ce a fost dezvăluit în 2014, la Salonul Auto de la Sao Paulo.

Vehiculul va fi comercializat pentru început în America de Sud, iar apoi va ajunge şi pe alte pieţe ale lumii. El va fi construit în cadrul uzinei din Brazilia, acolo unde producătorul auto japonez a investit până acum 192 de milioane de dolari.

„Nissan a inventat primul crossover în 2003, prin modelul Murano. De atunci ne-am menţinut poziţia de lider în segmentul global al crossover-elor prin vehicule ca Juke, X-Trail şi Qashqai”, a precizat CEO-ul Carlos Ghosn.

Nissan Kicks promite să împărtăşească vasta experienţă a companiei nipone unui public şi mai variat.