BMW ofera primele detalii despre conceptul pregatit pentru CES

Autoplay · decembrie 28, 2015 · Știri

Galerie foto

Producătorul auto german BMW a dat publicităţii o primă imagine cu rol de teaser pentru conceptul Vision Car, pe care îl va prezenta oficial în luna ianuarie, cu prilejul Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas.

Automobilul îşi propune să surprindă modul în care trebuie să arate în viitor interiorul unei maşini şi interfaţa cu utilizatorul, însă BMW nu a dorit să dezvăluie prea multe informaţii deocamdată. În schimb, compania a precizat că vehiculul va dispune de numeroase tehnologii noi, inclusiv sistemul AirTouch, care permite controlarea funcţiilor de entertainment, navigaţie şi comunicare prin gesturi ale mâinilor.

AirTouch utilizează o varietate de senzori pentru a monitoriza şi înregistra mişcările mâinilor care se desfăşoară între consola centrală şi oglinda retrovizoare.