Galerie foto
Compania cehă Škoda anunţă cu bucurie construirea a şapte milioane de cutii de viteze manuale în interiorul fabricii din Mladá Boleslav. Numărul este alcătuit din cele şase milioane de transmisii MQ 200 şi un milion de componente de tip MQ 100. Ambele tehnologii sunt utilizate atât de modele Škoda, cât şi de alte automobile ale grupului Volkswagen.
Cutia de viteze MQ 200 este produsă de Škoda încă din anul 2000 şi este instalată în structura vehiculelor care dispun de un motor pe bezină cu o capacitate cuprinsă între 1 litru şi 1,6 litri. Cele aproximativ 1.200 de unităţi realizate zilnic ajung să fie întrebuinţate de Audi, Seat, Škoda şi Volkswagen.
Transmisia MQ 100 este fabricată la Mladá Boleslav din anul 2011 şi a fost gândită iniţial pentru noua familie de maşini mici a grupului VW, formată din Škoda Citigo, VW up! şi Seat Mii. Însă ea a fost folosită şi de alte modele de mici dimensiuni, cum ar fi Škoda Fabia, în combinaţie cu propulsoare de 1 litru pe benzină. Capacitatea zilnică de producţie este de aproximativ 1.400 de unităţi.

