Galerie foto
- 1975: Primul sezon de curse al legendarei Škoda 130 RS;
- Victorii: câştigător la Campionatul European de Turisme din 1981; victorie dublă la Raliul din Monte Carlo din 1977;
- „Porsche al Estului”: Škoda 130 RS, una dintre cele mai performante maşini de raliu ale epocii sale;
- 114 ani de tradiţie în curse: Povestea de succes a mărcii Škoda în motorsport, încă din anul 1901.
Una dintre maşinile de raliu care au înregistrat cel mai mare succes în anii 1970 şi 1980 împlineşte 40 de ani: Škoda 130 RS. Cunoscută în acea perioadă ca „Porsche al Estului”, automobilul de curse ieşea în lumina reflectoarelor pentru prima dată în sezonul din 1975. În cursul anilor ce au urmat, Škoda 130 RS a ocupat numeroase poziţii de top în raliuri şi curse de circuit. Cele mai notabile triumfuri s-au obţinut la ediţia din 1981 a Campionatului European de Turisme şi trebuie menţionată şi dubla victorie din Raliul de la Monte Carlo din 1977, la clasa de până la 1.300 cm3.
Automobilul Škoda 130 RS este considerat a fi un reprezentant remarcabil al tradiţiei Škoda de 114 ani în curse. „Modelul 130 RS continuă să contribuie la buna reputaţie a mărcii Škoda în motorsport de până acum”, a declarat Michal Velebný, coordonator al workshop-ului de restaurare din cadrul Muzeului Škoda. „Aducerea acestei maşini de curse pe pistă în fosta ţară comunistă Cehoslovacia a fost o mare realizare, demonstrând abilităţile tehnice şi dedicarea echipei de dezvoltare a ŠKODA şi a inginerilor din acea perioadă”, a mai spus el.
„Škoda este mândră de extraordinara sa tradiţie în motorsport şi de legendele curselor automobilistice, cum este modelul 130 RS. Această conştientizare a remarcabilului istoric al mărcii în cursele automobilistice ne îndrumă inclusiv în desfăşurarea activităţilor prezente din domeniul motorsportului. Patru victorii în Campionatul Mondial de Raliu (WRC) şi patru titluri naţionale ale noii Škoda Fabia R5, precum şi al patrulea titlu APRC la rând acordat Škoda reprezintă câteva dintre aspectele de evidenţiat ale sezonului nostru din 2015”, a precizat directorul Škoda Motorsport, Michal Hrabánek.
În anii 1970 şi 1980, Škoda 130 RS era cunoscută sub denumirea „Porschele Estului”. Cu un an înainte de lansarea modelului, Škoda pusese deja bazele noii ere în motorsport a mărcii, cu trei prototipuri de curse ale Škoda 200 RS, mânaţi de dorinţa de a concura inclusiv în clase de curse de volum mai mare. Până la acel moment, brand-ul înscrisese automobilele în special la clasele de până la 1.300 cm3. Modelul 200 RS a marcat primul moment în care Škoda a utilizat denumirea „RS”, care reprezintă prescurtarea expresiei „Rally Sport” (automobil sport de raliuri).
Deoarece prototipurile 200 RS nu au fost în măsură să respecte noile standarde oficiale de reglementare, Škoda a proiectat automobilul de curse 130 RS. Ca un veritabil autovehicul cu o construcţie uşoară, modelul Škoda 130 RS cântărea doar 720 kg. Anumite panouri ale caroseriei erau fabricate din aluminiu, precum plafonul, capota şi panourile exterioare ale portierelor. Aripile şi capota erau produse din plastic ranforsat cu fibră de sticlă (FRP). În partea frontală, Škoda a utilizat puntea faţă a modelului 200 RS, iar puntea spate a fost reproiectată de la zero. De asemenea, modelul a împrumutat cadrul de protecţie rigid de la modelul de serie Škoda 110 R.
Automobilul Škoda 130 RS era propulsat de un motor de 1,3 litri, cu patru cilindri, pe benzină, cu mecanism de control al supapelor OHV. Motorul de 140 cai putere putea propulsa maşina până la 220 km/h. Abilităţile sportive ale motorului au fost posibile graţie celor două carburatoare Weber, a chiulasei cu 8 supape şi a sistemului de lubrifiere cu carter uscat. Cilindrii şi carterul erau fabricate din aluminiu, chiulasa din fontă. Cutia de viteze era echipată cu o transmisie cu patru trepte de viteză. Iniţial, exista şi o versiune cu cinci trepte de viteză, dar nu a mai fost utilizată, ca urmare a modificării reglementărilor oficiale în anul 1976.
Rezultate ansamblului cuprinzând tehnologie de motoare modernă, construcţie uşoară şi reglajele fine sport ale motorului au fost impresionante. Noua maşină de curse a mărcii Škoda a avut o lansare de succes în sezonul de curse din 1975, la Cupa de Pace şi Prietenie a Cehoslovaciei. Automobilele Škoda 130 RS au ocupat primul, al doilea şi al treilea loc în clasamentele la general.
De-a lungul anilor ce au urmat, modelul a obţinut numeroase clasări de vârf în curse de circuit celebre, pe plan local şi în străinătate. Cel mai mare triumf: Victoria la general a mărcii Škoda la Campionatul European de Turisme din 1981. Škoda 130 RS obţinuse deja un rezultat excelent, ocupând locul trei la Campionatul European desfăşurat în anul anterior.
Modelul Škoda 130 RS făcuse de asemenea vâlvă pe scena naţională şi internaţională a raliurilor. Automobilul a obţinut prima victorie cehă în cadrul sezonului de debut din anul 1976. Punctul de vârf al Škoda 130 RS a fost la Monte Carlo, în anul 1977, aceasta obţinând o dublă victorie la clasa de până la 1300 cm3. La volanul celor două automobile învingătoare se aflau echipele de piloţi Blahna/Hlávka şi Zapadlo/Motal. A mai fost obţinută încă o victorie cu un an mai târziu, la Raliul Suediei. În anul 1980, Škoda 130 RS a dominat Raliul Barum, ocupând locurile de la unu la cinci. Iar până în sezonul 1983 au fost obţinute şi alte clasări de top în cadrul raliurilor.
Era succeselor automobilului Škoda 130 RS s-a sfârşit în anul 1983. Omologarea FIA, care fusese deja extinsă, a expirat. Škoda a continuat activităţile sale în motorsport cu modelul Škoda 130 LR (130 CP). Totuşi, acest model nu a fost în măsură să ducă mai departe succesul automobilului Škoda 130 RS.
Reputaţia de automobil de viteză a modelelor Škoda RS, care a debutat cu modelul Škoda 130 RS, reprezintă puterea şi emoţia mărcii de astăzi. Cel mai recent model RS al Škoda este noua Octavia RS 230 – versiunea deosebit de sportivă a automobilului de succes Škoda Octavia RS. Denumirea adiţională „230” se referă la caii putere ai motorului pe benzină 2.0 TSI, ce propulsează maşina de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. Viteza maximă este limitată actualmente prin legislaţie la 250 km/h, făcând din versiunea Octavia RS 230 cel mai rapid automobil Octavia produs vreodată în serie.
Škoda a fost prezentă pe scena motorsportului încă din anul 1901. Obţinerea victoriilor în curse şi serii de curse în întreaga lume evidenţiază abilităţile tehnice ale producătorului de maşini. Părinţii fondatori ai mărcii Škoda, Laurin şi Klement (L&K), au demarat povestea de succes a mărcii în motorsport; la doar doi ani după lansarea primului vehicul motorizat pe două roţi L&K, tânărul şofer al fabricii, Narcis Podsedníček, a participat la cursa de anduranţă Paris-Berlin în anul 1901, pe o motocicletă L&K cu un singur cilindru.
În afară de sărbătorirea a 40 de ani de la lansarea modelului Škoda 130 RS, Škoda Auto a celebrat alte câteva puncte de turnură semnificative în acest an, incluzând 120 de ani de la înfiinţarea companiei de către Laurin şi Klement şi 110 ani în producţia de automobile în Mladá Boleslav. Acestea fac din Škoda unul dintre cei mai vechi producători auto din lume. Ceea ce a început cu Laurin şi Klement în anul 1895 s-a transformat de atunci într-un producător auto de volum, cu succes pe plan internaţional, cu 7 modele de serie şi circa 40 de versiuni de modele. Fabricarea a peste 17 milioane de automobile Škoda începând cu anul 1905 dovedeşte forţa mărcii.

