Galerie foto
Organizaţia Euro NCAP a dat publicităţii rezultatele celei de-a şaptea serii de teste derulate în acest an, în cadrul căreia a avut în vedere 15 maşini lansate relativ recent. Dintre acestea, unsprezece au primit cinci stele, două au fost recompensate cu patru stele, una a obţinut trei stele şi încă una a strâns doar două stele.
Modelele care au reuşit să câştige cinci stele în urma testelor efectuate de specialiştii Euro NCAP sunt BMW X1, Infiniti Q30, Jaguar XE, Jaguar XF, Kia Optima, Kia Sportage, Lexus RX, Mercedes-Benz GLC, Opel Astra, Renault Megane şi Renault Talisman. Potrivit comunicatului oficial, aproape toate oferă în mod standard ori opţional sisteme de frânare autonomă (AEB) pentru deplasarea cu viteză redusă sau ridicată.
Din grupul vehiculelor care au obţinut patru stele Euro NCAP fac parte Mini Clubman şi Nissan Navara.
BMW Z4 este cel de-al treilea şi ultimul roadster testat de Euro NCAP în acest an, el având cea mai veche prezenţă pe piaţă din moment ce ultimul facelift i-a fost efectuat în 2013. Calificativul obţinut de acest model a fost de numai trei stele.
Însă şi mai rău s-a descurcat Lancia Ypsilon, care a dezamăgit în multe privinţe ce ţin de siguranţă, astfel că a acumulat numai două stele.

