Galerie foto
Vin veşti cât de cât mai bune dinspre Rovana Plumb, ministrul Mediului. Din câte am priceput, în afara celor 15.000 de tichete, care la ora asta sper să fie deja în piaţă, se va putea conta anul acesta încă pe atâtea dacă va fi nevoie. Prima tranşă alocată acestui an a fost epuizată pe nerăsuflate, de s-a ajuns ca un tichet să fie valorificat cu 2.800-3.000 lei. O sumă mult prea pare însă pentru nişte potenţiali cumpărători deveniţi mai pragmatici ca oricând. Eu însumi am auzit oameni care au amânat achiziţia unei noi maşini tocmai din cauza acestor preţuri prea piperate. Spuneau ei că n-au de gând să facă pasul spre o nouă maşină nouă din moment ce acum, cu aceeaşi sumă, nici nu se pot atinge de un voucher, în timp ce acum doi ani le cumpărau pe toate trei.
Cumva au dreptate oamenii. Au devenit mult mai chibzuiţi cu banii lor, care nicidecum nu le cer de mâncare dacă sunt ţinuţi grămadă. Eventual se mai şi înmulţesc, dar ar cam trebui să acţioneze şi dna. Plumb pârghiile pe care le deţine. Este evident că pentru a scădea preţurile trebuie introduse cât mai multe tichete pe piaţă. Nu spun asta pentru întâia oară acum, dar cu cât mai multe, cu atât mai multe casări de rable, aşa că Ministerul şi-ar atinge din plin obiectivele. Chiar nu văd ce-ar avea de pierdut mai mult decât simpla lor tipărire – evident, în afara banilor pe care trebuie să-i plătească la fiecare casare -, însă câştigurile ar fi fost mult mai mari din moment ce ar fi contribuit la revigorarea vânzărilor de maşini noi. Cu vouchere ajunse undeva în jur de 1.000 lei bucata, cu totul alta ar fi situaţia, iar dealerii ar primi o gură mare de oxigen. Iar asta s-ar traduce prin posibilitatea de a-şi plăti la timp toate dările către Stat, aşa că iată şi câştigul imediat. Mai mult, angajaţii şi clienţii ar aprecia tot ce s-a făcut pentru ei, iar răsplata o vor arăta prin toamnă, când iar vor fi chemaţi la vot.
E limpede că doar Programul Rabla ar mai putea salva un an 2012 care se prefigurează deja şi mai rău decât cel anterior pentru piaţa auto. Dar la fel de limpede este că în România încă nu s-au deprins tainele unei situări pe linia de plutire. Iar asta în timp ce Toyota şi-a revenit miraculos după tsunamiul de anul trecut. Adică într-un an a reuşit nu doar să se redreseze, ci să-şi amplifice de 250 ori profitul! Ba chiar a revenit pe primul loc în vânzările mondiale ale primului semestru. De necrezut cum de s-a putut mobiliza astfel încât să ajungă la asemenea performanţe, însă probabil a ştiut efectiv ce are de făcut pentru a ieşi din impas. Degeaba noi ne chinuim să găsim soluţii, când ele sunt deja inventate, există, dar trebuie aduse spre noi şi eventual adaptate. Toyota a ştiut până la ultimul angajat paşii ce i-a avut de urmat, s-a ţinut de ei cu dinţii, pentru că doar aşa se poate explica această revenire fantastică. Noi, aşa o percepem. Pentru ei probabil este ceva apropiat de normal, din moment ce au urcat la rang de artă ştiinţa „know-how”-ului.

