Galerie foto
Din dorinţa de a face faţă cererii ridicate pentru modelele Fiat 500X şi Jeep Renegade, grupul Fiat Chrysler Automobiles a mărit producţia fabricii din Melfi, Italia, de două ori în cursul acestui an.
FCA a investit 1 miliarde de euro la Melfi pentru a construi cele două SUV-uri subcompacte, iar uzina şi-a reînceput activitatea în august 2014. Compania a anunţat că, până la finalul lunii septembrie, au fost asamblate peste 149.000 de unităţi Jeep Renegade şi aproximativ 100.000 de exemplare Fiat 500X, relatează Automotive News Europe.
Nicola Intrevado, managerul fabricii din Melfi, a declarat că s-a luat decizia de a creşte rata de producţie zilnică a celor două modele de la 1.050 la 1.200 de unităţi. Dacă este luat în calcul şi cel de-al treilea automobil realizat acolo – Grande Punto – producţia zilnică totală ajunge la 1.500 de vehicule.

