Galerie foto
Hotărât lucru, anul acesta F1 vrea să fie unul al surprizelor. Cel puţin cursele lunii mai au evidenţiat acest lucru, nu doar reuşita lui Maldonado, din Spania, fiind un argument în favoarea acestei impresii, ci chiar desfăşurarea competiţiei o certifică.
Sarabanda liderilor, lipsa, deocamdată, a unui favorit cert, care să polarizeze atenţia urmăritorilor, dar şi apariţia în prim-plan a unor echipe de mult uitate, fac sarea şi piperul întrecerii, făcând uitată, este drept pentru puţin timp, pierderea ponderii europene în campionat.
Cu doar 8 Mari Premii pe Bătrânul Continent, acelaşi număr ca şi în Asia, Formula 1 îşi pierde din interesul publicului, mult mai ataşat în Europa decât pe continentul galben. Lipsa spectatorilor ar mai putea constitui una dintre surprizele neplăcute ale F1, iar acest lucru ar trebui să le dea de gândit celor care conduc destinele întrecerii automobilistice. Chiar dacă vorbim de un echilibru valoric, legat şi de uniformizarea condiţiilor tehnice impuse monoposturilor, dar şi de apariţia unui grup de 5-6 piloţi apropiaţi ca valoare, depărtarea de însuşi sediul competiţiei atârnă greu în imagine.
Revenind la dispută, o luptă strânsă între favoriţii hârtiei, chiar dacă se mai înregistrează şi plasări surprinzătoare, dar şansele sunt de partea celor tari; Alonso, Vettel, Hamilton, Webber, Raikkonen sau Button pot deveni, peste noapte, mai exact după o cursă, lideri. Ca spectacol asta înseamnă mult.
După marele Premiu al Canadei, revenit în calendare, câştigătorul Lewis Hamilton (McLaren) a trecut în fruntea clasamentului general al piloţilor, cu 88 puncte, dar diferenţele de pe podium sunt extrem de mici. Fernando Alonso (Ferrari) a totalizat după opt etape 86 de puncte, în timp ce campionul mondial en-titre, Sebastian Vettel (Red Bull), are 85. Echilibrul se păstrează până la poziţia a V-a, ocupată de Nico Rosberg (Mercedes GP), cu 67 puncte, iar pe locul 4 îl găsim pe Mark Webber (Red Bull), cu 79. La constructori e mai simplu: 1. Red Bull 164, 2. McLaren 133, 3. Lotus 108, 4. Ferrari 97.

