Mercedes-Benz confirma construirea unui nou model electric

Autoplay · septembrie 17, 2015 · Știri

Galerie foto

Producătorul auto german Mercedes-Benz va lansa un nou autovehicul electric până la sfârşitul anului viitor, potrivit unei surse oficiale din interiorul companiei.

Cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt, Thomas Weber, şeful departamentului de inginerie al Mercedes-Benz, a declarat pentru publicaţia britanică Autocar că noua maşină va avea o autonomie cuprinsă între 400 şi 500 km, datorită bateriilor litiu-ion cu o densitate dublă de energie faţă de componentele actuale.

Weber a precizat că automobilul va fi dezvăluit în decursul anului următor, fără a oferi detalii cu privire la dimensiunea acestuia sau poziţionarea lui în gamă. Printre modelele electrice incluse până acum în linia de produse a brand-ului Mercedes-Benz se numără SLS AMG Electric Drive şi B-Class Electric Drive.

Ştirea vine într-o perioadă în care şi rivalii de la Audi şi Porsche au prezentat noi concepte electrice prin intermediul cărora prefigurează viitoare vehicule de serie.