Galerie foto
Grupul german Volkswagen este nevoit să renunţe la acţiunile deţinute în cadrul firmei japoneze Suzuki, potrivit deciziei unei instanţe care a pus capăt astfel unei bătălii de aproape patru ani între cei doi producători auto care nu au reuşit să ajungă la un consens.
Hotărârea a fost dată de Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ din Londra şi a fost anunţată la sfârşitul săptămânii trecute, informează agenţia Reuters. Curtea a stabilit că parteneriatul s-a terminat în data de 18 noiembrie 2011, când Suzuki i-a solicitat grupului Volkswagen să vândă participaţia de 19,9%, iar măsura a devenit efectivă începând cu 18 mai 2012.
Reprezentanţii Volkswagen au declarat că se vor conforma acestei decizii dar vor analiza posibilitatea de a cere despăgubiri. Valoarea acţiunilor deţinute în cadrul companiei Suzuki este estimată la 3,8 miliarde de dolari.

