Galerie foto
Fondatorul companiei suedeze Koenigsegg a anunţat că firma sa ia în considerare posibilitatea de a lansa o gamă de modele mai ieftine, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.
În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Car Throttle, Christian von Koenigsegg a declarat că tehnologiile de ultimă generaţie implementate în cazul celor mai recente vehicule ale mărcii sale – precum Agera RS, One:1 şi Regera – vor putea fi modificate astfel încât să echipeze şi maşini „mai normale” care vor forma un alt brand în cadrul companiei suedeze.
De asemenea, el a dezvăluit că se gândeşte să încheie un parteneriat cu alţi producători auto pentru construirea acestor modele, însă este prea devreme ca să ofere detalii suplimentare.
Până atunci însă, Koenigsegg lucrează la primul său automobil cu patru uşi din istorie, a cărui apariţie pe piaţă este programată să aibă loc peste aproximativ cinci ani.

