Nissan Qashqai nu va avea o varianta Nismo

Autoplay · iunie 30, 2015 · Știri

Galerie foto

Producătorul auto japonez Nissan a respins categoric posibilitatea de a construi o versiune Nismo a modelului Qashqai.

În urmă cu aproximativ un an a apărut zvonul potrivit căruia Qashqai Nismo ar fi fost echipat cu un motor turbo de 1,8 litri, capabil să dezvolte 266 CP, dar informaţia a fost dezminţită de directorul de marketing al companiei nipone, Gareth Dunsmore, cu ocazia ediţiei din acest an a Festivalului Vitezei de la Goodwood. Oficialul Nissan a precizat că X-Trail, Qashqai, Micra şi Note nu vor beneficia de variante Nismo, informează Autocar.co.uk.

Cel mai recent proiect al diviziei Nismo îl constituie versiunea 2.0 a modelului Nissan Juke-R, care şi-a făcut debutul în forma conceptuală săptămâna trecută, cu un propulsor V6 twin-turbo de 3,8 litri, în stare să genereze 600 CP şi un cuplu de 652 Nm.