Galerie foto
Honda a făcut furori când a lansat precedenta generaţie Civic, stârnind aplauze furtunoase. Dar încă de pe atunci a ridicat atât de sus ştacheta încât întrebările privitoare la cum se va descurca în privinţa generaţiei următoare erau deja pe multe buze. Dar asta aflăm parcurgând rândurile următoare.
Totul pentru aerodinamicitate
Am tot stat şi m-am uitat la cele două generaţii Civic şi tot n-aş şti pe care s-o aleg. Fiecare are ceva ce-i numai al ei, ceva care o face diferită de cealaltă. Atât la exterior, cât şi la interior, dar chiar şi în comportamentul dinamic. Nu va rezulta în continuare o comparaţie între cele două generaţii, deşi ar ieşi un material cât se poate de interesant. Nici nu-i exclus ca din când în când să mai apelez la câte o comparaţie, dar să mă hotărăsc totuşi de unde încep.
Greu de ales, dar exteriorul este cel care totuşi diferenţiază cele două generaţii. Cea actuală vine cu schimbări pe toate părţile, zona frontală părând ceva mai agresivă. A primit câteva modificări pentru o notă în plus de rafinament, în timp ce spatele a câştigat mult în aerodinamicitate. A preluat multe de la hybrid-ul Insight, dar şi de la coupe-ul CR-Z, însă m-am mirat când am aflat că ornamentul de plastic din apropierea blocurilor optice contribuie şi el la scăderea coeficientului aerodinamic. Îl credeam pus acolo mai mult ca să dea bine, deşi era limpede că avea un cu totul alt scop. Amintind de spate, la fel de limpede este că Honda a mai făcut un pas înainte şi nu doar pentru că i-a pus lunetei ştergător. Apa se scurgea oricum, dar mâzga de pe drumurile patriei ajunsă pe sticlă chiar nu putea fi înlăturată din maşină altfel decât cu un ştergător. Dar nu de asta am spus c-a făcut un pas înainte, ci pentru cum s-a folosit de zona roşie aflată în strânsă legătură cu stopurile ieşite şi mai mult în exterior, de parcă n-ar mai putea de curiozitate.
Îmbrăţişarea bordului
Multe aş mai avea de spus despre exterior, însă am remarcat imediat că pe planşa de bord s-a intervenit radical. La vechea generaţie, nici nu ştiu de ce i-am spus aşa din moment ce veţi vedea că va fi actuală şi peste vreo câţiva ani, zona cadranelor de bord parcă îmbrăţişa şoferul, dar consola centrală era pentru toţi. Acum însă ea se dedică în primului rând celui de la volan, care are astfel un control deplin asupra tuturor comenzilor. La Honda ele oricum sunt mai tot timpul la îndemână, dar acum parcă sunt mai de folos ca niciodată. Şi locul pentru picioare pe locurile din spate parcă e mai generos, iar portbagajul pare şi el mai adânc. Şi nu doar pare, ci are o capacitate de încărcare de invidiat. Materialele folosite sunt de calitate, iar finisările sunt realizate cu aceeaşi grijă.
Suspensia îndulcită n-a redus stabilitatea
Şi dacă tot am pomenit de interior trebuie să spun că scaunul şoferului are suficiente atuuri pentru a încuraja un condus mai sportiv. Veţi spune poate că motorul Diesel pe care l-am avut la test nu se pretează pentru aşa ceva, dar propulsorul de 2.2 litri, ce dezvoltă 150 CP, are atâtea resurse de oferit încât poate genera adrenalină cât nu vor reuşi vreodată alte motoare pretenţioase pe benzină. Şi nu mă refer aici doar la cele de putere mică, dar ceea ce surprinde plăcut la Noul Civic este că suspensia nu se mai simte aşa fermă ca la precedenta generaţie. Dar acest lucru nu se traduce deloc în scăderea aderenţei în curbele abordate cu sportivitate, pentru că Honda a compensat imediat şi nu doar că a lăţit maşina, ci a mai şi coborât-o puţin. Iar maşina asta stă măcar la fel de bine pe şosea ca şi cealaltă generaţie.
Ultimul test cu Civic l-am efectuat cu o motorizare pe benzină, dar acum n-am întâmpinat nici un fel de impediment cu Diesel-ul. Chiar m-am mirat cât de bine stă noul Civic, de m-am întors pentru a relua traseul, însă cu abordări şi mai sportive. N-am reuşit deloc să-l determin să iasă de pe traiectoria impusă, direcţia fină fiind un aliat de nădejde în acest sens. Am încercat să-l păcălesc puţin, trăgând un pic de volan în direcţia opusă, dar şi-a văzut imperturbabil de treaba lui. Nici scârţâit de roţi, nici o ezitare, şi chiar am tras un pic de maşină cum probabil cei mai mulţi dintre voi nu o veţi face vreodată.
Portofel plin de recunoştinţă
În schimb, dacă tot e vorba despre un Diesel veţi încerca zi de zi să va îmbunătăţiţi recordul de consum. Dar până să va dau eu detalii despre consum îmi amintesc că în treapta a şasea de viteză, la 2.000 rot/min, acul vitezometrului călca fix pe 125 km/h. La 2.500 deja viteza este una recomandabilă mai degrabă pentru autostradă, iar resursele maşinii sunt parcă nelimitate.
În ce priveşte consumul vreau să vă spun că m-am uitat mai des pe display-ul care-ţi permite să încarci până şi pozele preferate când motorul era cât de cât cald, şi mai ales că nu m-a interesat condusul economic. Am văzut 4,3 litri/100 km şi în scurt timp l-am coborât la 4,1. Nu ştiu dacă l-aş fi văzut scăzând şi sub 4 dacă m-aş fi străduit un pic, dar eu voiam să văd ce se petrece când conduc şi ceva mai sportiv. Cu trepte de viteză schimbate deloc pe placul săgeţilor care se aprind în bord pentru un condus economic şi sprintând spre viteze de depăşeşti tot ce vrei am ajuns la un consum de 5,4 litri/100 km. Eu unul aş fi mulţumit să consume chiar şi cu un litru în plus prin oraş, iar portofelul meu ar fi plin de recunoştinţă.