Galerie foto
Pe ansamblul pieţei din România, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat în primele patru luni ale anului 2015 o creştere de 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările de autoturisme au avansat în această perioadă cu 15,7%.
Şi pe plan european se observă o evoluţie pozitivă la început de an, în care evoluţia segmentului de autoturisme în principalele ţări înregistrează creşteri importante (Franţa +5,6%, Germania +6,4%, Italia +16,2%, Marea Britanie +6,4%).
Vânzările pe piaţa din România sunt susţinute în continuare de persoanele juridice, ponderea acestora fiind de 88% în primele 4 luni din 2015, informează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Pe de altă parte, începând cu ultimul trimestru al anului trecut, se remarcă o tendinţă de creştere a importurilor de autovehicule rulate, care consemnează în primele 4 luni din 2015 un avans de 14,9% comparativ cu acelaşi interval din 2014, peste 76% (cca. 56.150 unităţi) dintre ele având o vechime de cel puţin 8 ani (vârstă la care vehiculele existente in parcul auto national pot fi casate prin Programul „Rabla”).
Producţia naţională
În luna aprilie 2015 s-au produs în România 37.323 de autovehicule, cu 8,03% mai multe unităţi decât în luna similară a anului 2014. Cu acest volum se înregistrează în primele patru luni ale anului 2015 o producţie totală de 143.490, în creştere cu 1% faţă de perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 124.675 sunt produse de Dacia şi 18.815 de Ford. Volumele cele mai mari le-au consemnat modelele Dacia Duster, cu 57.228 unităţi (cu 12,7% mai mult decât în 2014), Dacia Logan (31.342 unităţi, cu 19,4% mai puţin decât în 2014), Dacia Sandero (21.361 unităţi, cu 27,6% mai mult decât în 2014), Ford B-MAX (18.815 unităţi, cu 15,4 mai puţin decât în 2014), şi Dacia Logan MCV (14.744 unităţi, cu 9,3% mai mult decât în 2014).
Exportul
În primele patru luni ale acestui an au fost exportate 127.832 de vehicule, în scădere cu 2,1% faţă de intervalul similar din 2014. Cel mai exportat model în primul trimestru din 2015 a fost Dacia Duster (54.811 unităţi), urmat de Dacia Logan (22.390 unităţi) şi Ford B-MAX (18.680 unităţi).
Aproape 89% din producţia naţională realizată în primele patru luni din 2015 a fost exportată, comparativ cu 91,8% cât se înregistra anul trecut în aceeasi perioada.
Vânzările
În intervalul ianuarie-aprilie 2015 au fost vândute, pe piaţa din România, 31.467 de autovehicule noi, cu 16,5% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
Livrările de autoturisme au crescut cu 15,7% în primele patru luni, topul pe mărci fiind condus de către Dacia cu 9.343 de unităţi (36,5% din total), urmată de Skoda cu 2.522 unităţi (9,9%); Volkswagen cu 2.312 unităţi (9%); Ford cu 1.867 unităţi (7,3%); Renault cu 1.519 unităţi (5,9%) şi Opel cu 847 unităţi (3,3%).
Dacia Logan este cel mai bine vândut model în aceste prime patru luni din 2015, cu un număr de 4.224 de unităţi, urmat de Dacia Duster (2.228 unităţi), Dacia Sandero (1.575 unităţi), Skoda Octavia (1.112 unităţi) şi Skoda Rapid (882 unităţi).
În funcţie de ţara de origine a autovehiculelor cumpărate în România, în primele patru luni ale acestui an, 34,9% sunt de proveninenţă autohtonă, 16,9% sunt importate din Germania, 10,4% din Cehia, 8,3% din Spania şi 6.9% din Franţa. În concluzie, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut în această perioadă cu 39,6% faţă de acelaşi interval din 2014, în timp ce vânzările de autoturisme din import au consemnat o creştere mult mai mică, respectiv de 6,1%.

