Galerie foto
Compania britanică Land Rover a postat pe internet o primă fotografie în care este surprinsă cea mai nouă variantă a gamei Range Rover, pe care o va lansa cu prilejul ediţiei din acest an a Salonului Auto de la New York.
Pentru moment nu există prea multe informaţii cu privire la noul SUV premium, dar se ştie că el va fi „cel mai luxos Range Rover produs vreodată”, potrivit anunţului dat de firmă. El este prezentat în imagine alături de viitoarea generaţie a modelului Jaguar XF, notează Worldcarfans.com.
Se aşteaptă ca vehiculul să fie mai scump decât versiunea cu ampatamentul extins a lui Range Rover Autobiography Black şi să aibă un preţ de pornire de aproximativ 200.000 de dolari.

