Galerie foto
Constructorul auto britanic McLaren a dezvăluit noul bolid 675LT, pe care îl va expune public în cadrul Salonului Auto de la Geneva, începând de săptămâna viitoare.
Propulsia maşinii este asigurată de un motor V8 biturbo de 3,8 litri, cu peste 50% componente noi, care dezvoltă 675 CP şi 700 Nm, adică mai mult cu 25 CP şi 22 Nm decât 650S Coupé.
Totodată, noul 675LT cântăreşte doar 1.230 kg şi are nevoie de numai 2,9 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, respectiv 7,9 secunde ca să ajungă la 200 km/h, iar viteza maximă este limitată la 330 km/h.
Automobilul va fi disponibil cu patru nuanţe noi ale caroseriei, denumite Chicane Grey, Delta Red, Silica White şi Napier Green, oferite alături de culoarea Heritage McLaren Orange. Cât despre interior, acolo se găsesc scaune ultrauşoare, cu elemente din fibră de carbon, tapiţerie Alcantara şi logo-ul „675LT” imprimat pe tetiere.

