Galerie foto
Grupul indian care deţine compania Jaguar Land Rover plănuieşte să construiască un SUV pe baza platformei utilizate de noul Discovery Sport.
Potrivit unor surse citate de revista Autocar India, constructorul asiatic a început deja să lucreze la acest model, cunoscut sub numele de cod „Q501”. El îşi va propune să concureze cu automobile precum Toyota Fortuner sau Mahindra XUV500, astfel că va avea un preţ cuprins între 13.000 şi 24.000 de lire sterline.
Se aşteaptă ca noul SUV să fie lansat pe piaţă cel mai devreme în cea de-a doua jumătate a anului 2017, dar sunt şanse extrem de scăzute ca el să ajungă şi în Europa.

