BMW observa un real interes fata de un model M7

Autoplay · ianuarie 31, 2015 · Știri

Galerie foto

Carsten Pries, şeful departamentului de management al produselor din cadrul diviziei BMW M, a dezvăluit că există o cerere veritabilă faţă de un automobil M7.

Într-un interviu acordat publicaţiei Autoguide, Pries a declarat că mulţi fani ai mărcii bavareze şi-au exprimat dorinţa de a achiziţiona un model M7 şi chiar i-au trimis fotografii pentru a-i arăta cum îşi imaginează ei eventuala maşină.

În ciuda acestui entuziasm evident, Carsten Pries nu este convins că vehiculul ar beneficia de o cerere suficient de mare pentru a se justifica lansarea lui pe piaţă. „Întotdeauna avem mai multe idei decât resurse”, a subliniat oficialul BMW.