Galerie foto
- Proiectat şi realizat în Europa, la uzina Hyundai Motor de la Nošovice, în Cehia;
- Design îmbunătăţit şi o nouă versiune de motorizare Turbo destinată clienţilor europeni;
- Performanţă şi eficienţă, consumul minim ajungând la 3,6 l/100 km, iar emisiile de CO2 la 94 g/km.
Compania Hyundai a demarat producţia celei mai recente versiuni a modelului i30, în uzina Hyundai Motor Manufacturing Czech (HMMC), din Nošovice – Cehia.
Concentrarea producţiei i30 în Cehia subliniază încă o dată angajamentul Hyundai de a crea modele adaptate nevoilor consumatorilor europeni. O cincime din încăsarile Hyundai din ultimii ani în Europa reprezintă vânzările realizate de a doua generaţie i30, lansată în 2012. Noul model va consolida poziţia mărcii în clasa C, un segment cu o competiţie foarte puternică.
Hyundai i30 beneficiază de noi motorizări, transmisii şi dotări pentru siguranţă şi confort, precum şi de un design exterior revizuit. Gama de propulsoare asigură performanţe îmbunătăţite, pentru cele trei versiuni de caroserie – trei uşi, cinci uşi şi wagon – consumul minim ajungând la 3,6 l/100 km, iar emisiile de CO2 de 94 g/km. Printre noile opţiuni se numără transmisia cu dublu ambreiaj în şapte trepte, dar şi noua versiune i30 Turbo, de 186 CP, testată şi pe circuitul Nürburgring.
Noul i30 Turbo
Conceput pentru plăcerea de a conduce, i30 Turbo de 1,6 litri, 186 CP, pune accent pe sportivitate, dar şi pe o bună adaptare pentru utilizarea zilnică. în plus, modelul atinge o viteză maximă de 219 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 8 secunde.
Exteriorul noului i30 Turbo a fost personalizat pentru a evidenţia caracterul sportiv, printre elementele distinctive numărându-se noua grilp a radiatorului, detaliile în nuanţe de roşu ale barei de protecţie faţă – spate, noul design al LED-urilor frontale, dubla evacuare şi jantele din aliaj de 18 inch.

