Galerie foto
Constructorul auto sud-coreean SsangYong a organizat un eveniment special în Seul pentru a prezenta noul SUV compact Tivoli, puternic influenţat de conceptele XIV Air şi XIV Adventure.
Tivoli este propulsat de un motor e-XGi 160 de 1,6 litri, în stare să genereze 126 CP şi un cuplu de 157 Nm, care poate fi conectat fie la o transmisie automată, fie la o cutie de viteze manuală. Unitatea garantează un consum mediu de carburant de 8,1 litri / 100 km în configuraţia manuală şi 8,3 litri / 100 km în cea automată.
Maşina se bazează pe arhitectura X100 şi dispune de bare de protecţie cu aspect agresiv, lumini cu LED-uri pentru deplasarea pe timp de zi, integrate în faruri, şapte airbag-uri şi cameră video pentru monitorizarea părţii din spate a vehiculului.
Vânzările noului SsangYong Tivoli vor începe luna aceasta în Coreea de Sud, modelul ajungând ulterior în Europa, China şi America de Sud.

