Noua generatie Honda NSX se indreapta spre Detroit

Autoplay · decembrie 18, 2014 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto japonez Honda a anunţat că mult aşteptatul model NSX va debuta în forma de producţie la ediţia de luna viitoare a Salonului Auto de la Detroit.

Compania promite că această a doua generaţie a lui NSX va oferi „o nouă experienţă sportivă” şi va scoate în evidenţă performanţa specifică brand-ului nipon. Fără a intra prea mult în detaliile tehnice, Honda a precizat că maşina va fi echipată cu trei motoare electrice şi o unitate V6 biturbo Sport Hybrid montate în interiorul unui „supercar orientat spre om”.

Noul Honda NSX va fi prezentat oficial în data de 12 ianuarie, iar la scurtă vreme va începe asamblarea lui în cadrul uzinei din Marysville, Ohio.