Vanzari record pentru Ford in Romania in luna octombrie

Autoplay · noiembrie 5, 2014 · Știri

Galerie foto

Conform datelor preliminare furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în luna octombrie a acestui an au fost înmatriculate 830 de vehicule Ford, rezultat ce plasează marca americană pe locul al doilea în topul vânzărilor de vehicule noi din România.

Cu o cotă de piaţă de 9,32% în luna octombrie, Ford a înregistrat o creştere record de 74% comparativ cu luna octombrie a anului 2013, când au fost înmatriculate 478 unităţi.

Cel mai bine vândut model Ford din luna octombrie a fost Fiesta (313 unităţi), urmat de Focus (187 unităţi) şi Mondeo (88 unităţi).

„În luna octombrie, marca Ford a înregistrat un record atât în ceea ce priveşte numărul de unităţi înmatriculate, dar şi în ceea ce priveşte cota de piaţă. Ford este cea de-a doua cea mai bine vândută marcă din România în luna octombrie şi aceasta nu face decât să reconfirme încrederea pe care clienţii o au în gama noastră de produse”, a declarat Zoltan Brassai, director general Ford România, Compania Naţională de Vânzări.

Şi în octombrie, flotele au dominat, astfel că aproximativ 75% din unităţile Ford înmatriculate în această lună s-au încadrat în această categorie.

„Sunt mulţumit nu numai de performanţa Ford în zona vânzărilor de flote, unde suntem un jucător foarte puternic, dar şi de vânzările în rândul persoanelor fizice, aici observându-se o creştere semnificativă. Aceasta înseamnă că am reuşit să atragem atenţia clienţilor prin campaniile noastre de marketing şi calitatea modelelor Ford”, a adăugat Brassai.

De la începutul anului şi până în prezent au fost înmatriculate 6.064 de unităţi Ford, astfel că per total, Ford se clasează pe locul al treilea în ceea ce priveşte vânzările de maşini noi în România, cu o cotă de piaţă de 8,5%.

În contextul în care piaţa auto din Romania a crescut în primele zece luni ale acestui an, cu aproximativ 24%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, Ford a înregistrat în acelaşi interval o creştere de 54%.

Finalul acestui an este deosebit de important pentru marca Ford, în contextul lansării noului Focus ce va ajunge în dealership-urile din întreaga ţară în ultima săptămână a lunii noiembrie.