Galerie foto
Grupul auto german Volkswagen a prezentat noul său concept Fox Pepper cu doar două săptămâni înaintea debutului pe care îl va avea în cadrul Salonului Auto de la São Paulo.
Descris ca fiind „sportiv şi tineresc”, Fox Pepper are caroseria vopsită într-o nuanţă de roşu şi dispune de o bară de protecţie diferită în partea din faţă, însoţită de mai multe elemente din plastic. În plus, grila radiatorului este alcătuită din numeroase inserţii în formă de fabure, plafonul este negru, iar jantele din aliaj au diametrul de 15 inchi.
Fotografiile cu interiorul conceptului nu au fost făcute publice deocamdată, dar VW susţine că habitaclul este echipat cu scaune tapiţate în două tonuri de piele, valve pentru aer de culoare roşie şi emblema „Fox Pepper”. De asemenea, maşina se bucură de un sistem infotainment prevăzut cu un display de 5,5 inchi şi navigaţie prin GPS.
Propulsia este asigurată de un motor de 1,6 litri care dezvoltă 120 CP când se deplasează pe bază de etanol. El îi permite modelului să accelereze de la 0 la 100 km/h în 9,8 secunde şi să atingă viteza maximă de 189 km/h.

