Galerie foto
De încă două ori m-am apucat să scriu materialul cu Volkswagen Tiguan, dar abia acum sper să reuşesc să-l duc la bun sfârşit. A doua oară m-am trezit chiar la ora 6, dar am cedat după ce vreo jumătate de oră am dezinstalat şi reinstalat nişte progrămele care n-aveau nici o legătură cu maşina. Parcă mă simţeam vinovat că scriu despre acest model atât de târziu, de asta cred că am şi abandonat primele două tentative, dar vă veţi convinge imediat dacă într-adevăr eram sau nu vinovat.
Mai mereu pe fugă
Maşina de test mă aştepta în parcarea dealerului sucevean Auto Mitric şi urma să parcurg cu ea distanţa Suceava – Suceviţa şi înapoi. Cel puţin acea distanţă. Timp aş fi avut şi pentru mai mult, dar eram deja cumva în întârziere. V-aţi obişnuit deja cred să vă spun că mai mereu sunt pe fugă, însă asta nu înseamnă că am început să gonesc pe şoselele patriei. Oi fi fost eu grăbit, dar era deja întuneric, pe alocuri chiar ceaţă, temperatura cobora vertiginos spre 0 grade Celsius, carosabilul era ud din cauza ploii căzute, aşa că nu erau condiţii tocmai ideale pentru o cursă contracronometru.
Nu pentru că Tiguan nu s-ar preta la aşa ceva, dar pur şi simplu era momentul pentru un condus la locul lui. Poate că exact pentru asta a şi fost creat Tiguan, un model bine proporţionat, cu o capotă ce parcă plonjează spre înainte, cu un contur armonios, plăcut. Nu străluceşte prin design, cu toate că este o maşină atrăgătoare.
Luminează virajele
Sunt multe punctele sale de atracţie şi le veţi descoperi fără prea mare efort. Eu am remarcat din prima cutia de viteze automată, iar când am văzut iniţialele DSG chiar m-am simţit provocat. Motorul Diesel de 2.0 litri nu era deloc zgomotos, deşi maşina era rece, şi-mi dădea semne că abia aştepta să se încălzească. Volanul l-am găsit un pic cam moale, dar la viteze mari avea să devină mai rigid, însă trebuie ca şi prin oraş să învârtă Tiguanul ca şi cum ar fi o maşină de clasă compactă. Am traversat Suceava cu ochii aţintiţi mai mult la instalaţiile luminoase generoase cu care oraşul a fost împodobit de Sărbători, iar când am ajuns pe drumul european ce duce spre Siret am constatat că farurile îşi fac tare bine treaba, deşi ceaţa cam punea nervii şoferilor la încercare.
Mă liniştea însă motorul, pe care-l găseam viguros şi cu rezerve însemnate de putere. Chiar mă întrebam dacă are cumva mai mult de 140 CP, iar a doua zi m-am şi uitat în certificatul de înmatriculare şi am găsit cifra deja menţionată. N-am efectuat eu prea multe depăşiri, dar am ajuns repejor în Rădăuţi, apoi şi mai repede în Marginea, iar până la Suceviţa mai erau doar câţiva kilometri.
Dar până să opresc mi-a mai atras ceva atenţia şi nu-i deloc exclus să fi asistat la vreo premieră. Poate oi mai fi condus astfel de maşini, dar de regulă merg cu ele ziua, aşa că n-am de unde şti dacă erau sau nu dotate cu sistemul de care voi aminti imediat. Când urcam rampa spre destinaţie aveam de trecut prin câteva viraje strânse. La primul am crezut că doar mi se pare că s-a aprins o lumină în plus când am virat volanul mult spre dreapta. A doua oară, spre stânga, n-a trebuit să mă mai frec la ochi, iar la a treia curbă devenise deja certitudine. Farurile Tiguanului ştiau să urmărească virajul. Ştia maşina asta şi să parcheze singură, dar n-am încercat să şi văd cum îi iese. Eram cucerit de faruri, care îţi luminează exact porţiunea de curbă pe care după o fracţiune de secundă îţi aţinteşti privirea. Excelentă găselniţă, care pe drumurile noastre judeţene, nemarcate, va merita toţi banii, dacă nu cumva chiar şi mai mulţi.
Căldură multă, şi repede, de la un Diesel!
Prima dată am staţionat mai bine de două ceasuri, răstimp în care temperatura coborâse binişor sub 0. Nu chiar foarte tare, dar suficient cât să-mi pun problema că în câţiva kilometri mă va lua frigul. Dar cât am coborât eu panta şi până să ajung la asfalt s-a mai petrecut ceva realmente notabil. Nu mai spun că Tiguan n-a întâmpinat pic de dificultate nici la urcare, nici la coborâre, iar suspensia aproape că nu mă lăsa să constat că nu mă aflam pe drum drept. Nici prin gând nu mi-a trecut să cuplez butonul pe care scrie „OFFROAD”, dar nu despre asta vreau să vă spun. Atâtea secunde câte v-au trebuit să parcurgeţi rândurile trecute atâtea am avut şi eu nevoie să ajung pe şosea, moment în care am constatat că Tiguan trimite căldură în habitaclu. Şi nu una ca de primăvară timpurie, ci văpăi adevărate, pe care eu unul nu le-am mai întâlnit atât de repede la un Diesel. Trimitea înăuntru prin toate gurile sale de ventilaţie, patru centrale, câte două pe fiecare parte, cum eu n-am mai văzut pe SUV-urile din clasa sa, atâta căldură de m-a pus pe gânduri. Mi-am spus însă că maşina a fost oprită prea puţin timp, că afară nu era chiar foarte frig, şi mi-am promis că primul lucru pe care-l voi face dimineaţă va fi să cronometrez în cât timp Tiguan furnizează căldură la discreţie.
Chiar îmi pare rău că n-am putut merge mai mult cu Tiguan, dar aşa s-a brodit programul că n-am prea avut de ales. Până să mă întorc la Suceava a trebuit să fac un drum până în Marginea şi înapoi, ocazie numai bună de a verifica treaba cu căldura. Am pornit motorul şi am început să fiu atent. Fusese o noapte cu un cer atât de senin şi cu atât de multe stele cum nici vara n-am mai văzut de ceva ani. Ştiţi bine cam cât de friguroase sunt nopţile cu cer senin. Ei bine, speranţele mele n-au fost deloc înşelate. Bănuiam că Tiguan îmi va face o surpriză plăcută, iar el s-a pus serios pe treabă şi în trei minute mi-a oferit căldură în habitaclu de nu mai ştiam ce să fac cu ea. Mai aveam un pic şi deschideam ferestrele. Am schimbat temperatura de la nivelul maxim pe cel pe care de regulă îl fixez pentru interior şi abia la întoarcere n-a mai fost saună înăuntru. Nu mai sunt de acum înainte atât de înverşunat că maşinile cu motoare Diesel nu-ţi oferă repede căldură în habitaclu, dar nici nu cred că sunt prea multe modele la ora actuală care să se comporte precum Tiguanul din test.
Padelele nu-s de moft
Pe drumul de întoarcere am constat iarăşi că parcă sunt prea puţini kilometri între Suceviţa şi Suceava. Mai ales că am făcut pe lumină calea-ntoarsă. Dar era să uit ceva. Am vrut să văd dacă pe „SPORT” cutia de viteze trece singură într-o treaptă superioară când consideră că turaţia a devenit prea ridicată. Cum bănuiam, aşa era. Schimbă singură, iar padelele erau în acest caz puse doar de moft. Am revenit în „DRIVE”, dar am mutat maneta în dreapta, iar aici a apărut surpriza. Oricât ai tura, Tiguan nu-ţi face el treaba. Auzi că motorul are şi glas, ştie să sune şi cu tentă sportivă, iar schimbatul vitezelor poate fi realizat ori prin mişcări înainte şi înapoi ale manetei, ori graţie padelelor, care iată că n-au mai fost puse acolo doar pentru a da bine, ci chiar sunt utile.
La întoarcere am stat numai pe „SPORT” şi numai ce n-am vrut n-am depăşit. Reacţia maşinii la călcarea acceleraţiei este mult mai promptă, treptele fiind schimbate la turaţii mult mai ridicate. Cum vă spuneam, puţini kilometri până la destinaţia finală, puţin carburant consumat chiar şi pe „SPORT”, puţin spaţiu până la finalul materialului. Şi n-am spus nimic de instalaţia audio de calitate, de cât de încăpător este habitaclul şi portbagajul, dar chiar îmi pare rău că am mers cu acest model atât de târziu, la câţiva ani de la lansare, dar mai ales atât de puţin.