Paris 2014: Skoda Fabia

Autoplay · octombrie 2, 2014 · Știri

Galerie foto

Compania Skoda a prezentat oficial noua generaţie a modelului Fabia, caracterizată de un design simplu ce se regăseşte atât la exterior, cât şi la interior.

Fabia se bazează pe platforma PQ26 a grupului Volkswagen lansată la începutul acestui an, simultan cu noul Polo. Automobilul este cu aproximativ 65 kg mai uşoară decât predecesorul său, iar versiunea entry-level cântăreşte doar 980 kg.

Noul model Skoda Fabia este pus în mişcare de o varietate de motoare Euro 6 cu trei sau patru cilindri. Gama unităţilor pe benzină începe cu un propulsor MPI de 1 litru cu injecţie directă, în trei cilindri şi 59 CP, încheindu-se cu cel TSI de 1,2 litri în patru cilindri şi cu 108 CP. Din momentul lansării este disponibil şi un motor diesel de 1,4 litri cu injecţie directă, în trei cilindri, capabil să dezvolte 74 CP sau 103 CP. Câteva luni mai târziu va fi introdusă în ofertă şi unitatea TDI de 1,4 litri cu 74 CP, sistem Start/Stop şi tehnologie de recuperare a energiei cinetice.