Galerie foto
Volkswagen a dezvăluit versiunea facelift a modelului Polo GTI, pe care o va include în lista de exponate pregătite pentru ediţia din acest an a Salonului Auto de la Paris.
Autoturismul se diferenţiază prin bara de protecţie frontală cu aspect sportiv, inserţiile în formă de fagure observate la nivelul grilei radiatorului şi accentele de culoare roşie. Schimbările de stil continuă în partea din spate cu o nouă bară de protecţie şi sistemul de evacuare dublu. Şi habitaclul a beneficiat de o serie de modificări, fiind echipat acum cu un volan drept în zona inferioară, scaune sport şi tapiţerie din stofă.
Puterea este garantată de un nou motor de 1,8 litri în patru cilindri care dezvoltă 189 CP şi un cuplu de 320 Nm. El îi permite hatchback-ului să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde şi să atingă viteza maximă de 236 km/h. Propulsorul este conectat fie la o transmisie manuală în şase trepte, fie la cutia de viteze DSG cu dublu ambreiaj.

