Galerie foto
Ar fi nevoie de 1.000 de psihologi si de 1.000 de ani pentru a dezvalui misticismul si misterul care inconjoara Ferrari. Tot ceea ce un fan de masini stie si trebuie sa stie este ca atunci cind acest nume este mentionat ai acel sentiment calduros ca atunci cind ne bucuram cind o vedeam pe Pam Anderson fugind pe plaja fara vreun motiv anume, in reluare.
Ferrari urile sint bestii recalcitrante, masini de curse deghizate usor, specializate in ucis oameni bogati si de spart tipare. Si totusi le am iubit, sintem sub o vraja nemaivazuta a unei isterii in masa nemaivazute din timpuri biblice.
Dar Ferrari fabrica acum masini bune, nu mituri. Modelul F430 a fost uimitor, combinind excelenta tehnica cu agilitatea unei gazele Thompson, si, mai important, un nivel al controlului la limita. Iar acum il avem pe 599, modelul care il inlocuieste pe 575 si este si mai bun.
Berlinetta este cea de a doua cea mai rapida masina pe care compania a fabricat o vreodata, fiind in spatele atotputernicului Enzo, avind chiar acelasi motor. Motorul V12 de sase litri are 612 CP monumentali si 448 Nm, care vor duce aceasta masina la 100 km/h in 3,7 secunde si la 200 km/h in 11 secunde, in timp ce va continua sa mearga si la 330 km/h. Daca ai tupeu. Iar acestea sint cifre care ti strirnesc grimase, dar apoi este zgomotul. Cind se apropie de limitatorul de 8.400 rpm poti sa juri ca te ai izbit, ai murit si ai ajuns cumva la versiunea din cer a lui Gilles Villeneuve, intrucit linia basului ca din iad face loc tenorului cu plamini mari care este o masina F1 V12 de moda veche.
Dar nu este ferocitatea si turbarea ei, nimic din toate astea, intrucit armasarii fac toata treaba. O clipa am zarit un gol in traficul aglomerat, in secunda urmatoare deja depasisem patru masini, iar zidul de la mijlocul distantei venea sprinten inspre parbriz. Tot ce facusem a fost sa ambalez motorul, sa intorc de volan si sa mi pocnesc degetul drept la citeva secunde pentru a obtine 241 km/h.
Da, cutia de viteze semi automatica a fost un porc in primele sale incarnari, dar acum o F1 Superfast a evoluat intr o scula indispensabila. Este inca de facut caz asupra implicarii cutiei optionale de sase viteze, dar acum, cind schimbarea vitezei dureaza doar 100 milisecunde, orice argument este dat deoparte.
Atunci cind schimbarea vitezei dureaza mai mult decit explozia de acceleratie care le leaga, atunci sistemul traditional cu trei pedale este mort.
Vine de asemenea cu o optiune auto, care este aproape fara noima si care demonstreaza ca marca italiana a dus intr adevar pe culmi nebanuite confortul si functionalitatea la viteze mici, la ultimul sau model de "racheta". Suspensiile Magne Ride, avind ca sursa Buick, reprezinta o revelatie, de asemenea. Fluidul din interiorul amortizoarelor isi schimba densitatea gratie unui cimp magnetic.
Ca sa trecem dincolo de explicatiile controlului magnetoreological al amortizoarelor, ar trebui sa ma intorc la scoala. Suficient pentru a spune ca timpul de raspuns scade la o milisecunda si drept rezultat masina "patineaza" printre denivelarile si gropile din carosabil. Nu este o limuzina si te lasa sa vezi ca este totul acolo, dar cumva reuseste sa ramina confortabila in timp ce se mentine pe drumurile sinuoase din munti ca o clatita prajita in tigaie.
Apoi este previzibilul control al tractiunii, intr adevar. Masina invata suprafetele si stie sa le depaseasca inainte ca tu sa ti dai seama si sa faci demersurile pentru a corecta lucrurile. Cu dispozitivul Manettino, care dicteaza nivelul de alunecare permis inainte ca computerul care strica bucuria omului sa intervina, masina poate netezi si cel mai fracturat stil de condus si sa mentina 599 GTB Fiorano la o intoarcere de precizia lamei indiferent de viteza. Dar chiar si fara aceste vrajitorii, aceasta masina tot ar fi fantastica.
Interiorul, comparativ cu standardele anterioare ale Ferrari, reprezinta geniul pur. Scaune din fibra de carbon perfect taiate si un cockpit care nu numai ca este corect creat, dar si corect lipit si cusut, asta in caz ca te asteapta ceva pe drum la lasarea serii. Ferrari a invatat in sfirsit cum sa realizeze interioarele si pentru asta ar trebui sa jubilam.
Deci daca aceasta masina este atit de aproape de obtinerea unui 10 curat, este o singura intrebare – styling ul. Botul are rinjetul acela lat al modelelor Ferarri GT din anii ’60, iar profilul lateral este fara indoiala la cel mai bun unghi al sau, cu agresiunea aceea care emana atitudine. Spatele arata ca o plecaciune auto ca sa si lege acele fire elegante si cu siguranta n o sa dai aceasta masina afara din garaj.
Ca fata aceea fara sini din Baywatch, te intrebi pur si simplu daca barbatii cu bani obsedati de sini siliconati si baieteii din noi isi vor da sansa pe care o merita intr adevar. Daca i o vor acorda, vor gasi un talent ascuns care face din ea cea mai fina masina ce poarta emblema mitica. Si s ar putea sa descopere cel mai bun GT din lume.