Dacia va prezenta la Paris versiunile Stepway ale modelelor Lodgy si Dokker

Autoplay · septembrie 5, 2014 · Știri

Galerie foto

Renault a confirmat că standul său din cadrul ediţiei din acest an a Salonului Auto de la Paris va include noul Espace, alături de variantele Stepway ale automobilelor Dacia Lodgy şi Dokker.

Cea de-a cincea generaţie a marelui MPV Espace va avea ca sursă de inspiraţie conceptul Initiale Paris şi va fi dezvăluită în data de 2 octombrie. Vehiculul se va deplasa pe platforma modulară CFM1 şi va fi primul model Renault oferit în configuraţia de top Initiale Paris, ce va fi implementată pe viitor şi în cazul altor maşini ale companiei franceze, scrie Worldcarfans.com.

De asemenea, Renault a anunţat că marca Dacia va lansa versiunile Stepway ale modelelor Lodgy şi Dokker, pe care a hotărât să le creeze ca urmare a succesului înregistrat de hatchback-ul Sandero Stepway.