Galerie foto
Toyota a reuşit să-şi păstreze titlul de cel mai valoros brand auto din lume şi în anul 2014. Poziţia secundă a fost ocupată de BMW, urmat de Mercedes-Benz, Honda şi Ford, care a trecut peste Volkswagen şi Nissan pentru a urca pe locul al cincilea din clasament.
Valoarea mărcii Toyota a crescut cu 21% în 2014, ajungând la 29,6 miliarde de dolari, potrivit studiului BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands efectuat de compania Millward Brown.
„Toyota continuă să acţioneze inteligent când vine vorba despre marca sa pentru a o ajuta să se diferenţieze prin calitate şi valoare, fiind în acelaşi timp şi un lider în domeniul transportului verde prin vehiculele sale hibride”, a declarat, pentru Automotive News Europe, Peter Walshe, directorul Global BrandZ în cadrul Millward Brown.
Toyota a ocupat primul loc în acest clasament în şapte din cei nouă ani de când el este întocmit, excepţie făcând 2010 şi 2012.
Topul celor mai valoroase mărci auto din 2014:
1. Toyota – 29,6 miliarde de dolari (+21%)
2. BMW – 25,7 miliarde de dolari (+7%)
3. Mercedes-Benz – 21,5 miliarde de dolari (+20%)
4. Honda – 14,1 miliarde de dolari (+14%)
5. Ford – 11,8 miliarde de dolari (+56%)
6. Nissan – 11,1 miliarde de dolari (+9%)
7. Volkswagen – 8,4 miliarde de dolari (-4%)
8. Audi – 7,1 miliarde de dolari (+27%)
9. Chevrolet – 4,9 miliarde de dolari
10. Hyundai – 4,6 miliarde de dolari (+15%)

