NAIAS Detroit 2014: Hyundai Genesis

Autoplay · ianuarie 14, 2014 · Știri

Galerie foto

Noul model Hyundai Genesis a fost dezvăluit în cadrul ediţiei din acest an a Salonului Auto de la Detroit, aflat în plină desfăşurare.

Maşina se bucură de un design modern, pe care compania coreeană l-a denumit „Fluidic Sculpture 2”, alături de materiale de bună calitate la interior şi tehnologii de ultimă generaţie.

Noul Hyundai Genesis dispune de o gamă de motorizare asemănătoare predecesorului său. Varianta de bază este echipată cu o unitate V6 de 3,8 litri care dezvoltă 311 CP şi un cuplu de 397 Nm, conectată fie la un sistem de tracţiune faţă, fie la unul HTRAC de tracţiune integrală, notează Autocar.co.uk. Un alt propulsor disponibil este cel V8 de 5 litri capabil să genereze 420 CP pe care îi transmite doar către roţile din spate.