Asa arata noul concept Volkswagen Beetle Dune

Autoplay · ianuarie 13, 2014 · Știri

Galerie foto

Acestea sunt primele imagini oficiale ale noului concept Volkswagen Beetle Dune, care va fi expus în cadrul Salonului Auto de la Detroit.

În urmă cu doar câteva zile, Volkswagen a publicat o serie de schiţe cu înfăţişarea revizuită a conceptului Beetle Dune, iar acum au apărut pe internet primele fotografii oficiale cu maşina. Se presupune că un model de serie va fi lansat pe piaţă în 2015, relatează Worldcarfans.com.

Vehiculul reprezintă o evoluţie a conceptului Beetle Dune prezentat în anul 2000 şi dispune de trăsături stilistice specifice unui crossover, cum ar fi jantele din aliaj de dimensiuni mari şi plăcuţele de protecţie. Puterea este generată de un motor pe benzină de 2 litri în patru cilindri, capabil să dezvolte 210 CP pe care îi transmite către roţi cu ajutorul unei cutii de viteze DSG cu dublu ambreiaj în şase trepte.