O noua fotografie cu Mercedes-Benz Clasa C a ajuns pe internet

Autoplay · decembrie 12, 2013 · Știri

Galerie foto

Cea mai recentă versiune a modelului Mercedes-Benz Clasa C va fi dezvăluită pe internet cel mai probabil săptămâna viitoare, dar până atunci o nouă imagine cu profilul maşinii a ajuns în spaţiul virtual.

Fotografia pare a fi preluată dintr-o broşură care va avea rolul de a face cunoscute detaliile noii Clase C, înaintea debutului public de luna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Detroit, relatează Worldcarfans.com.

Maşina va fi disponibilă în variantele C220 BlueTEC diesel cu 170 CP, C180 cu 156 CP şi C200 cu 184 CP. Ea se va baza pe platforma MRA (Modular Rear Wheel-Drive Architecture) şi va cântări cu aproximativ 100 kg mai puţin decât generaţia anterioară.

Mercedes-Benz a prezentat deja o serie de fotografii cu habitaclul noii Clase C, în care s-a putut vedea că materialele utilizate sunt de o calitate superioară şi faptul că este instalat opţional un monitor color cu diagonala de 8,4 inchi. În plus, sistemul de aer condiţionat foloseşte datele colectate cu ajutorul GPS-ului pentru a detecta apropierea unor eventuale tuneluri şi a opri automat funcţia de recirculare a aerului.

Se aşteaptă ca noul Mercedes-Benz Clasa C să fie dezvăluit online pe 16 decembrie.