Productia auto germana a crescut cu 14% in septembrie

Autoplay · octombrie 4, 2013 · Știri

Galerie foto

În luna septembrie, producţia de maşini a crescut cu 14% în Germania, până la 515.200 de unităţi, în principal datorită cererii mari venite din afara graniţelor ţării, informează VDA, asociaţia industriei auto din Germania.

„Companiile noastre profită de pe urma prezenţei în centre străine de creştere şi de aparenta stabilizare a pieţei vest-europene”, a declarat Matthias Wissmann, preşedintele VDA.

Creşterea puternică a producţiei, susţinută de o sporire cu 15% a exporturilor (până la 389.000 de maşini), a însemnat că Germania a construit 4,1 milioane de vehicule în primele trei trimestre ale lui 2013, un nivel egal cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, notează Automotive News.

În schimb, vânzările de maşini noi au scăzut cu 1% în Germania în luna septembrie, până la 247.000 de unităţi, demonstrând astfel că declinul celei mai mari pieţe auto din Europa este pe punctul de a se opri. Scăderea a fost de 5% în august şi 6% în primele nouă luni ale acestui an, până la 2,2 milioane de unităţi.