Mercedes nu va crea un rival pentru Mini

Autoplay · septembrie 12, 2013 · Știri

Galerie foto

Mercedes nu intenţionează ca, pe termen mediu, să fabrice un model care să rivalizeze direct cu Audi A1 şi BMW Mini. Această declaraţie a fost făcută de şeful Daimler, Dieter Zetsche, care a respins ideea de a construi un hatchback Mercedes situat sub Clasa A.

„Este clar că ne aflăm într-o perioadă oportună pentru a realiza un model supermini. O asemenea maşină ne-ar oferi un volum mare de vânzări însă ar fi dificil să obţinem şi profit. Pentru moment nu văd nici un motiv să urmăm acest drum, dar este o posibilitate pe care nu o excludem definitiv”, a precizat Zetsche pentru publicaţia Autocar.co.uk.

În ultima vreme au circulat numeroase zvonuri potrivit cărora Mercedes ar dori să acopere golul format între noua Clasă A şi viitorul Smart Forfour, care măsoară doar 3,5 metri lungime.