Galerie foto
Ford a dezvăluit la ediţia din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt conceptul Mondeo Vignale, care se anunţă a deveni cel mai înalt nivel de echipare oferit de compania americană.
Vignale va fi disponibil începând din 2015, mai întâi în următoarea generaţie Mondeo/Fusion, iar apoi şi în liniile S-MAX şi Edge, relatează Worldcarfans.com. El se va poziţiona deasupra variantei de echipare Titanium X şi promite să ofere mai multe elemente de lux, atât la interior, cât şi la exterior.
Ford a declarat că Mondeo Vignale a fost creat pentru „cei 10-15% dintre potenţialii cumpărători care îşi doresc specificaţii foarte înalte”.

