Galerie foto
Noua Mazda3 participă la cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt după ce, în luna iulie, a fost dezvăluită lumii întregi în cadrul a cinci evenimente desfăşurate simultan, în Londra, Istanbul, Sankt Petersburg, Melbourne şi New York.
Aflată în centrul atenţiei la Frankfurt, noua Mazda3 păşeşte pe urmele modelelor de succes Mazda CX-5 şi noua Mazda6. Cel mai bine vândut model Mazda din toate timpurile a devenit al treilea membru al unei noi generaţii care promovează designul „KODO – Soul of Motion” şi tehnologia SKYACTIV. Mai exact, noua Mazda 3 vine în completarea liniei alcătuite din vehiculul de dimensiune medie Mazda 6 şi Mazda CX-5, un SUV lansat în 2012.

