Noul Ford Focus ar putea fi lansat la inceputul anului viitor

Autoplay · aprilie 18, 2013 · Știri

Galerie foto

Prezentarea noului model Ford Focus ar putea avea loc în cadrul ediţiei de anul viitor a Salonului Auto de la Detroit, în luna ianuarie.

Din pozele-spion realizate de publicaţia AutoExpress.co.uk reiese faptul că autoturismul va avea o înfăţişare diferită. În spatele materialelor care încearcă să ascundă noua versiune a modelului Focus ST, aflată în faza de preproducţie, se găseşte o grilă cromată pentru protecţia radiatorului asemănătoare celor întâlnite la Aston Martin. Acelaşi element este utilizat şi la recent lansatul Ford Fiesta facelift. Barele de protecţie ale noului Focus sunt mai rotunjite comparativ cu ale predecesorului, însă alte modificări majore nu pot fi observate în aceste fotografii.

Cu siguranţă Ford va îmbunătăţi calitatea materialelor din interiorul noului Focus pentru a-l ajuta să-şi depăşească rivalii, printre care se numără noul VW Golf VII. În plus, motoarele, care sunt deja eficiente, vor fi tunate pentru a oferi o economie şi mai mare de combustibil.

Maşina actuală are câteva versiuni prevăzute cu motor de 1,0 litru EcoBoost pe benzină, dar se aşteaptă şi construirea unui motor de 1,5 litri Diesel. De asemenea, emisiile de noxe vor înregistra o scădere semnificativă în cazul motoarelor mari, TDCi.

În momentul de faţă Kuga, C-MAX şi Focus folosesc aceeaşi platformă, aşadar este foarte posibilă apariţia unui hibrid Focus care să aibă acelaşi grup motopropulsor precum C-MAX.

Noul Ford Focus ar putea fi lansat cel mai devreme la ediţia de anul viitor a Salonului Auto de la Detroit, însă un purtător de cuvânt al companiei a menţionat că motoarele noi au şanse mai mari să fie prezentate acolo decât schimbările de design.