Galerie foto
După o (cam) lungă perioadă de acalmie, cei de la Ferrari au scos săbiile, le-au ascuţit şi au şarjat (că tot au un căluţ cabrat drept siglă) puternic, recuperând bine din diferenţa pe care o aveau şi încercând să ia taurul (roşu) de coarne. Şi treaba le-a cam ieşit în proporţie de 60-70 de procente, dacă ar fi să ne luăm după ultimele două curse alergate în Germania şi Ungaria. Deşi cam scump, scuderia a fost sancţionată cu 100.000 euro pentru faptul că a decis de la boxe ordinea în cursă în Germania şi mai urmează o instanţă, la FIA, atacul italienilor a echilibrat disputa în clasament.
Avem de-a face cu o întrecere în trei, cum nu a mai fost de mult în F1, în ceea ce priveşte ierarhia constructorilor, şi de una în 5 în aceea a piloţilor. Culmea este că dintre cei cinci, patru sunt colegi, doi câte doi, şi se luptă cam de la egal la egal. De aici şi deranjul creat de Ferrari, care a aplicat o regulă mai veche, încă de pe vremea lui Schumi cel Mare, nu prea agreată de lupii tineri. De aceea întrecerea rămâne interesantă şi nu datorită sistemului de punctare modificat.
Ceea ce este interesant, din punct de vedere statistic, este faptul că o ierarhie a propulsoarelor aduce în prim plan pe Mercedes (3 echipe), urmată de Renault (2 echipe) şi de Ferrari (3 echipe). De fapt, aceeaşi luptă în trei, cu comutări între ele. Nesemnificative. La intrarea în ultima treime a întrecerii conduce Mark Webber cu 161 puncte, urmat de Lewis Hamilton 157 ( în pierdere de viteză în această vară), Sebastian Vettel 151 (poate cel mai îndreptăţit să câştige în acest an), Jenson Button 147 şi Fernando Alonso 141 puncte. La echipe, Red Bull a preluat şefia, acumulând 312 puncte, McLaren a căzut pe doi, cu 304, iar Ferrari şi-a consolidat poziţia a treia cu cele 238 de puncte adunate.

