Galerie foto
Împătimiţii de off-road vor avea la sfârşitul săptămânii toate motivele pentru a fi fericiţi. Clubul de Offroad Iaşi în parteneriat cu Toyota Iaşi organizează prima etapă a Campionatului Naţional de Off-road 2012 şi marchează totodată a zecea competiţie consecutivă sub titulatura „Iaşi Adventure Raid”. Şi ploaia căzută marţi seara va contribui din plin la reuşita competiţiei, pentru că participanţii vor considera întrecerea reuşită dacă atât ei, cât şi maşinile lor, vor fi acoperite în întregime cu noroi.
Startul oficial pentru Toyota Iaşi Adventure Raid 2012 va fi dat mâine, ora 09:00, din faţa Palatului Culturii. Evenimentul se desfăşoară simultan pe trei grade diferite de dificultate: Standard – maşini nepreparate, Open – maşini pregătite cu anumite limitări şi Extrem – maşini modificate într-o proporţie destul de mare şi gradul de dificultate al traseului este maxim. După start, maşinile se vor deplasa în coloană până în zona Bucium, de unde va fi dat startul tehnic.
Traseele primelor două zile de concurs vor avea o lungime de 70 kilometri, cu două probe speciale, pentru clasele Open şi Extrem, în zonele Bârnova, Dobrovăţ, Păun şi cabana Bucium (Speciala Pavlov). Clasa Standard va avea de parcurs în ambele zile un traseu de aproximativ 110 km, cu o probă specială în zona Bârnova.
Duminică, începând cu ora 10:00, la ERA Shopping Park, va avea loc proba superspecială. Zona mlăştinoasă va fi valorificată la maximum, traseul amenajat urmând să semene leit cu cel pe care s-a concurat la Campionatul Mondial din Spania Cele trei clase – Extrem, Open şi Standard – vor concura în paralel în cadrul trialului. „Ca o noutate, persoanele care vor să parcurgă traseul pe care merg concurenţii pot să o facă având la dispoziţie maşinile partenerului evenimentului – Toyota Iaşi – şi un copilot profesionist care să le îndrume”, ne-a declarat Gabriel Manolache, director general la Toyota Iaşi. Tot duminică, de la ora 14:00, în showroom-ul amintitului dealer este programată festivitatea de premiere.
De menţionat că etapa ieşeană este organizată în cadrul calendarului „Iaşi – Oraş European al Sportului 2012”. Organizatorii mulţumesc pentru sprijin Primăriei Municipiului Iaşi, Prefecturii Judeţului Iaşi, Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi şi, nu în ultimul rând, Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.
Anul acesta, pe lângă partenerul tradiţional Toyota Iaşi, organizatorii salută implicarea Mobil1, Cosmote, BauMax şi ERA Shopping Park. Au mai participat la organizarea logistică a evenimentului Gregorys, Cotnari, Apa Cezara, Tricorp, Traco Service, IaşiSting, Spitalul Sf.Sava, Mentor Distribution, IPPU, Delta Grup, Fiskars şi Restaurantul Club Orange.

