Galerie foto
Dan Akerson, noul CEO al General Motors Co., va trebui să îi convingă pe investitori de posibilitatea resuscitării diviziei europene, care momentan merge în pierdere. Europa este singura piaţă care nu aduce profit gigantului din Detroit, pierderile însumează 637 milioane dolari fără dobândă şi taxe în prima jumătate a anului. Noul Astra nu a reuşit să compenseze trendul descendent al cotei de piaţă, iar uniunile îndeamnă la închiderea uzinei Opel din Antwerp, Belgia.
Numirea lui Akerson în funcţia de CEO General Motors a clarificat principala chestiune a listării GM la bursă, anume o persoană capabilă să conducă pe termen lung compania, spre deosebire de fostul CEO, Ed Whiteacre, în vârstă de 68 ani. Posibilii cumpărători vor să ştie dacă Akerson are vreun plan de a stopa pierderile în Europa. GM ar dori să strângă până la 16 miliarde dolari prin listarea acţiunilor, a afirmat o sursă din cadrul GM. “Unul dintre aspectele de luat în considerare înainte de listarea publică îl reprezintă stabilirea unui program precis, cu un deadline precis, pentru resuscitarea Opel”, a afirmat Raimund Saxinger, manager financiar al Frankfurt Trust Investment GmbH, care supervizează în jur de 21 miliarde euro, inclusiv acţiunile constructorului auto. Europa reprezintă 20% din vânzările GM în prima jumătate a acestui an, cu o pondere similară a angajaţilor. Din punctul de vedere al industriei, anul trecut au fost vândute mai mult vehicule în Europa decât în Statele Unite sau China.
Restaurarea profitabilităţii
Una dintre provocări în restaurarea profitabilităţii o constituie creşterea vânzărilor şi reducerea subvenţiilor. În Germania, cea mai mare piaţă auto a Europei, dealerii Opel au oferit în medie discount-uri de 12,7 procente în luna iunie, singurii care au practicat discount-uri mai mari fiind Renault şi PSA/ Peugeot-Citroen, cu 12,8 procente, potrivit publicaţiei Autohaus PulsSchlag. Opel comercializează aproximativ 90% din vehiculele sale în Europa. Cota de piaţă Opel în prima jumătate a anului a scăzut de la 7,5 la 7,2 procente.
GM a afirmat că este dispus să cheltuiască 3,6 miliarde euro din fonduri proprii pentru a resuscita Opel şi Vauxhall după ce Guvernul german a refuzat în luna iunie să ofere suport financiar. Restructurarea va include închiderea fabricii din Antwerp în cazul în care nu va fi găsit un cumpărător pentru această facilitate de producţie. GM plănuia să vândă o cotă majoritară în cadrul Opel către Magna International Inc. în luna noiembrie a anului trecut, dar în cele din urmă consiliul de administraţie a decis sistarea tranzacţiei.
“O povară”
“Europa reprezintă o îngrijorare şi o povară”, a afirmat Mirko Mikelic, senior portfolio manager al Fifth Third Asset Management din Grand Rapids, Michigan, care ajută la gestionarea a 18 miliarde dolari, inclusive datoria Ally Financial Inc., cunoscută anterior ca GMAC Inc. “Cu cât mai repede pot plasa capital pe pieţele aflate în expansiune, cu atât mai bine”. Purtătorul de cuvânt al Opel, Stefan Weinmann, a refuzat să comenteze planurile de listare la bursă ale constructorului auto sau dacă divizia germană va avea un impact negativ în valoarea acţiunilor. Listarea publică a GM ar putea fi a doua ca mărime din istoria SUA, surclasată numai de oferta iniţială pentru Visa Inc., de 19,7 miliarde dolari în martie 2008.
Opt dintre ultimele nouă companii americane care au fost listate din nou la bursă au beneficiat de discount-uri pentru vânzarea acţiunilor, în timp ce jumătate din listările publice din acest sfert au lăsat cumpărătorii în pierdere, conform datelor oferite de Bloomberg. “Aceasta este o investiţie bazată pe speranţă, nu pe realitate economică”, a afirmat Matthew McCormick, manager financiar al Bahl&Gaynor Inc. din Cincinatti, care dirijează un capital de 2,7 miliarde dolari. “Această listare publică are rolul de a îndeplini necesităţile guvernului, dar nu şi cele ale investitorilor. Nimeni nu cere cu disperare listarea publică a GM în acest moment. Acesta nu e Facebook”.
Tutela guvernamentală
Vânzarea acţiunilor reprezintă primul pas pentru GM în a trece de sub tutele guvernamentală, un proces promovat de Whitacre după infuzia de 50 miliarde de dolari din fonduri publice şi falimentul GM de anul trecut. Compania, deţinută în proporţie de 61% de Tresoreria SUA, doreşte să vândă o cincime din cota de participaţie a guvernului, reducând Statele Unite la statutul de acţionar minoritar. “Această tranzacţie va trebui realizată la un preţ care să ţină cont de contrastele regionale ale GM”, a afirmat Michael Holland, care supervizează peste 4 miliarde dolari, inclusiv acţiuni în segmentul auto, în calitate de preşedinte al Holland & Co din New York. “Există prea multe locuri mult mai fezabile pentru o eventuală investiţie. Nu vreau să am de a face cu tentativa lor de a scăpa de implicarea guvernului”.
Europa va ajunge la un echilibru anul viitor
Preşedintele departamentului financiar al GM, Chris Liddell, a afirmat într-un interviu că GM poate ajunge la un punct de echilibru între investiţii şi câştiguri anul viitor. Planul de restructurare include eliminarea a 8.300 posturi de muncă dintr-o forţă de muncă de 48.000 în Europa. Brand-ul german ia în calcul şi pieţe din afara regiunii pentru a-şi extinde vânzările. ”Problema Opel a fost exagerată”, a afirmat Steven Rattner, fost consilier al preşedintelui Barack Obama în cadrul Automotive Task Force, într-un interviu publicat pe 12 august. “Opel a pierdut 500 milioane dolari în primul trimestru şi mai puţin de 200 milioane dolari în al doilea sfert al anului. Dacă pot menţine Opel la o rată de pierdere la această proporţie nu reprezintă nici pe departe cea mai mare problemă a GM”.
GM a afirmat că profitul pe al doilea sfert al anului adus de Rusia şi Uzbekistan a fost contabilizat în contul segmentului internaţional, nu a diviziei europene, ceea ce ar reduce bilanţul operaţional al Europei cu 29 milioane dolari în prima jumătate a anului. Bilanţul din primul semestru include şi cele 123 milioane dolari obţinute prin vânzarea SAAB Automotive AB către Spyker Cars NV.
“Beneficiu strategic”
Opel a dezvoltat platforma care serveşte ca bază pentru noul Astra, Chevrolet Cruze şi Chevrolet Volt, a afirmat Weinmann. Inginerii germani contribuie şi la testarea şi ajustarea unor modele Cadillac, a afirmat acesta. GM ia în calcul posibilitatea adăugării unei versiuni cu ampatament lung a lui Zafira în Statele Unite. ”Investitorii strategici vor aprecia beneficiul strategic care reiese din investiţiile făcute în cadrul Opel, în timp ce aceia care doresc un profit pe termen scurt ar putea fi descurajaţi de condiţiile actuale”, a afirmat Sascha Heiden, analist în cadrul HIS Automotive din Frankfurt. Bineînţeles, Opel are o problemă în acest moment, însă GM a ales să păstreze brand-ul dintr-un motiv foarte bun – competenţa sa şi maşinile de clasă compactă.
Preţul de pornire în Germania pentru un Opel Astra este de 15.900 euro, faţă de 16.825 euro pentru un Volkswagen Golf sau 16.290 euro, în cazul lui Fiat Bravo. Luna trecută, Opel a început să ofere pentru vehiculele sale garanţii de până la 160.000 km. ”GM este pregătit să ghideze Opel în procesul de restructurare, iar Opel are nevoie de know-how-ul GM”, a afirmat Juergen Meyer, cel care supervizează acţiuni în valoare de 1 miliard euro în cadrul SEB AB din Frankfurt, incluzând acţiuni BMW AG şi Porsche Automobil Holding SE. Totuşi, “valoarea unui constructor stă în brand-urile sale şi nu mă pot gândi la nici un brand GM care să merite să fie menţionat”.

