Galerie foto
Honda a prezentat la Salonul Auto de la New York un prototip în avanpremiera următoarei generații de Crosstour.
Ca design se observă elemente familiare precum o grila a radiatorului masivă și o bară de protecție față sport. La acestea se adaugă o capotă proeminentă, o punte spate revizuită și jante din aliaj de 19 țoli.
La lansarea variantei de producție din această toamnă, Crosstour va veni cu două motorizări, respectiv unul de 2.4 litri în patru cilindri cu 192 cp și un V6 de 3.5 litri.
Printre echipările opționale se numără un sistem de monitorizare și avertizare în cazul părăsirii benzii de deplasare precum și un altul de avertisment în cazul unei coliziuni frontale. La acestea se adaugă un sistem de navigare, interfața de internet Pandora de radio internet și un sistem de traducere a SMS-urilor din text în vorbire.



