Toyota, din nou cea mai valoroasa marca

Autoplay · mai 9, 2011 · Știri

Galerie foto

Valoarea mărcii Toyota a crescut cu 11%, ajungând la 24,2 miliarde de dolari. Toyota a recâştigat astfel după numai un an poziţia fruntaţă în clasament, pierdută în 2010 din cauza unei scăderi temporare a încrederii clienţilor, pe fondul unor masive rechemări în service. "Înainte de acele rechemări, clienţii aveau o încredere foarte mare în Toyota şi pentru noi a fost clar că marca japoneză nu are decât de câştigat daca acţionează responsabil. Faptul ca au revenit pe prima poziţie arată că au făcut ce a trebuit când s-au constatat probleme la unele modele şi demonstrează rezilienţa acestei mărci", a declarat Peter Walshe, Global Brand Director in cadrul Millward Brown.
Două mărci germane – BMW şi Mercedes-Benz – completează podiumul BrandZ Top 100, în timp ce poziţiile 4-10 sunt ocupate, în ordine, de Honda, Porsche, Nissan, VW, Ford, Audi şi Lexus. 
Trebuie menţionat că mărcile auto nu sunt foarte sus în clasamentul global care include şi companii din alte sectoare economice. Astfel, marca cea mai bine cotată este Apple, cu o valoare estimată la 153 de miliarde de dolari, de 6 ori mai mare decât Toyota, constructorul nipon fiind abia pe locul 27 în clasamentul general.