Honda Accord facelift – imagini oficiale

Autoplay · ianuarie 30, 2011 · Știri

Galerie foto

Un companion pe termen lung, ca un fond de pensii

În fiecare an, marile companii investesc milioane de dolari în campanii de cercetare a pieţei, iar la final, rezultatele sunt atât de neconcludente, încât produsul finit este lansat pe piaţă cu degetele încrucişate.

Te-ai întrebat vreodată de ce? Fiindcă fiecare formular de evaluare vine cu întrebări tipizate şi variante de răspuns inflexibile. Ce ar trebui să facă, este să întrebe de exemplu: „vrei o maşină fiabilă ca o secretară ordonată, sigură ca un avocat abil, care să ofere appealul emoţional al unui prieten devotat şi confortul asistenţei sociale la standarde nipone?”

Iar dacă da, atunci vorbim despre Honda Accord. Faceliftul păstrează esenţa şi retuşează detalii minore, cum ar fi grila radiatorului, spoilerele remodelate şi blocurile optice restilizate.

Pachetul tehnologic a fost de asemenea updatat, astfel încât acum include faruri adaptive şi High Beam Support – un sistem care detectează traficul din sens opus şi comută farurile automat pe faza de întâlnire.

Totul a fost optimizat într-un mod foarte discret, astfel încât Honda Accord rămâne o figură familiară; ca o cunoştinţă veche.